Hotărârea 482/2019
2019-12-09T12:31:44+02:00Alocarea sumei de 20.000 de lei Vicariatului Român al Timocului (Serbia), sub egida Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Alocarea sumei de 20.000 de lei Vicariatului Român al Timocului (Serbia), sub egida Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Finanţarea nerambursabilă de la bugetul local pe anul 2019 pentru cultele religioase, în temeiul Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobat prin Hotărârea nr. 924/2017, modificat și completat prin Hotărârea nr. 43/2019.
Alocarea sumei de 1.384.528 de lei de la bugetul local pe anul 2019 pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenței de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru unitățile spitalicești prezentate în Anexă.
Alocarea sumei de 100.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – UPU Cluj.
Alocarea sumei de 312.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Secția de Neonatologie I.
Alocarea sumei de 6.510.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.
Alocarea sumei de 130.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello.
Alocarea sumei de 600.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal.
Alocarea sumei de 490.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca.
Alocarea sumei de 700.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca (U.M. 02454).
Alocarea sumei de 1.200.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Niculae Stăncioiu.
Alocarea sumei de 550.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță Cluj-Napoca.
Alocarea sumei de 550.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Alocarea sumei de 450.000 de lei de la bugetul local pe anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Alocarea sumei de 1.200.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj.
Alocarea sumei de 600.000 de lei de la bugetul local în anul 2019 pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, potrivit Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea nr. 276/2017, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, pentru Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca.
Aprobarea P.U.D. extindere și etajare casă unifamilială D+P+E, str. Viile Nădășel nr. 23; beneficiară: Morea Andreea-Mirela.
Aprobarea P.U.D. construire locuință unifamilială Sp+P+E, str. Livezii nr. 21; beneficiară: Szenkovics Ildiko.
Aprobarea P.U.D. construire locuință unifamilială, P+E, str. Eugen Ionesco nr. 41A; beneficiară: Moldovan Adriana-Iudita.
Aprobarea P.U.D. construire locuință unifamilială P+E, str. Dealul Fânațelor nr. 12A; beneficiar: Corha Cristian Vișinel.
Aprobarea P.U.D. construire locuință unifamilială, P+E+M, str. Gen. Eremia Grigorescu nr. 65; beneficiară: S.C. Savu Racing S.R.L.
Aprobarea P.U.D. construire locuință semicolectivă, P+E – str. Cocorilor nr. 40C; beneficiară: Bocoș Paula-Sorina.
Completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 949/2017, modificată și completată prin Hotărârile nr. 1033/2017, 10/2018, 53/2018, 146/2018, 448/2018, 595/2018, 799/2018, 1028/2018 și 389/2019 (vânzarea unor locuințe construite din fondurile Agenției Naționale pentru Locuințe).
Punerea în executare a Sentinței Civile nr. 4848/2018, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 6517/211/2018, definitivă.