„Cluj 100” este denumirea programului realizat de comunitatea clujeană cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.
Sub această cupolă, pe tot parcursul anului 2018, se desfășoară la Cluj-Napoca o varietate de proiecte și evenimente, care ilustrează dimensiunile municipiului și evoluția comunității clujene în ultimul secol – de la inițiative care să aducă în atenția publicului momente importante din istorie, până la proiecte locale care au primit recunoaștere națională sau internațională și care includ în edițiile din anul acesta variate componente dedicate sărbătorii Centenarului: 1918-2018.
Inițiativele comunității clujene se alătură, astfel, proiectelor realizate de administrațiile locale din întreaga țară pentru celebrarea Marii Uniri și devin parte integrantă a modului în care România marchează această aniversare de importanță istorică.
Așadar, „Cluj 100” reprezintă în primul rând un moment istoric aniversar, cu încărcătură pozitivă, de mare importanță pentru românii de pretutindeni. Elementele istorice și moștenirea culturală a Clujului sunt prioritare în prezentarea programului. În același timp, „Cluj 100” este un prilej de a arăta multiplele dimensiuni ale Clujului contemporan și, implicit, evoluția orașului nostru în ultimul secol.
Pentru a fi la curent cu noutățile din programul Cluj 100, urmăriți pagina de Facebook:
Momente de la evenimentele organizate sub egida Cluj 100 până acum
Vedeți aici care sunt următoarele evenimente din programul „Cluj 100”.
Primăvara își face simțită prezența în Cluj-Napoca ... Citește mai multeSee Less
Comment on Facebook
Noroc cu copacii pe care nu i-ați tăiat încă să puneți pavaje să poată circula mașinile în locul lor
Frumos, tare frumos!👍🌿🌺
Să punem și noi niște poze de pe Partizanilor și Colonia Breaza,sau o să ziceți că vă stricăm fengșuiul?
Cluj...Doamne ce dor îmi e de străzile tale de parcurile,grădinile tale si mai ales de amintirile mele...
La fel și mirosul de la pata rât 🐽🙃
Nu cred așa ceva… poze fără dom’ primar ! El care aduce primăvara la Cluj…Nu cumva să afle că ați încurcat-o…
👍
Isuru Nuwan
Superb!
View more comments