„Cluj 100” este denumirea programului realizat de comunitatea clujeană cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.

Sub această cupolă, pe tot parcursul anului 2018, se desfășoară la Cluj-Napoca o varietate de proiecte și evenimente, care ilustrează dimensiunile municipiului și evoluția comunității clujene în ultimul secol – de la inițiative care să aducă în atenția publicului momente importante din istorie, până la proiecte locale care au primit recunoaștere națională sau internațională și care includ în edițiile din anul acesta variate componente dedicate sărbătorii Centenarului: 1918-2018.

Inițiativele comunității clujene se alătură, astfel, proiectelor realizate de administrațiile locale din întreaga țară pentru celebrarea Marii Uniri și devin parte integrantă a modului în care România marchează această aniversare de importanță istorică.

Așadar, „Cluj 100” reprezintă în primul rând un moment istoric aniversar, cu încărcătură pozitivă, de mare importanță pentru românii de pretutindeni. Elementele istorice și moștenirea culturală a Clujului sunt prioritare în prezentarea programului. În același timp, „Cluj 100” este un prilej de a arăta multiplele dimensiuni ale Clujului contemporan și, implicit, evoluția orașului nostru în ultimul secol.

Pentru a fi la curent cu noutățile din programul Cluj 100, urmăriți pagina de Facebook:

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons
1 oră în urmă
Municipiul Cluj-Napoca
Eveniment pe noua stradă pietonală a Clujului, Iuliu Maniu:
„Sufrageria urbană” - Lansarea caravanei neutralității climatice - proiect cu finanțare europeană realizat în parteneriat cu #PrimariaClujNapoca  Despre eveniment:  „Începutul primăverii reprezintă pentru fiecare dintre noi toți, bucuria de a ieși din casă. Acest moment al renașterii cheamă locuitorii să parcurgă și sa folosească orașul.  Spațiul public urban este locul de întâlnire al cetățenilor, e teritoriul comun, locul în care ne cunoaștem, petrecem, ne informăm și dezbatem. Spațiul public nu este reprezentat doar de parcuri și grădini, pietonalele pavate sunt deschise și ele așteptând activitate civică.  Dorim să creăm un Loc aparte, în întreaga zona pietonală din fața Centrului de Tineret, prin amplasarea temporară a sufrageriei în spațiul public din fața vitrinelor activând spațiul pietonal și demonstrându-i astfel utilitatea.  Propunem un eveniment public, în care invităm clujenii să vină să folosească noul teritoriu pietonal al orașului. E o ocazie bună de a ne cunoaște concetățenii la un pahar de ceai și la sporovăială.  În spațiul Centrului de Tineret vor avea loc două zile de conferințe și mese rotunde în cadrul cărora prezentam și discutăm despre conceptul neutralității climatice și despre cel al sustenabilității mediului urban. În sufragerie vă așteaptă un ceai fierbinte, ateliere tematice, teatru pentru copii și un recital.” - Urbannect  Joi, 28 martie 2024
orele 12.00–21.00 Sufrageria Urbană vă așteaptă pe strada Iuliu Maniu, cu ceai și muzică  Vineri, 29 martie 2024
orele 10.00 - 21.00 Sufrageria Urbană vă așteaptă pe strada Iuliu Maniu, cu ceai și muzică
orele 10.00–12.00 Atelier de sustenabilitate cu copiii de la Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Miron Ionescu, în Sufrageria Urbană
orele 17.00–18.30 ORAȘUL REZILIENT LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE, masă rotundă – în interiorul Centrului pentru Tineret
orele 18.30–19.15 Spectacol de Magie cu Florin Suciu de la Magic Puppet ,în Sufrageria Urbană
orele 20.00–21.30 Recital de chitară cu Vargas Andras, în Sufrageria Urbană
în caz de vreme nefavorabilă, atelierul, spectacolul de magie și recitalul se vor desfășura în interiorul Centrului pentru Tineret  Sâmbătă, 30 martie 2024
orele 12.00 – 16.00 Sufrageria Urbană vă așteaptă pe strada Iuliu Maniu, cu ceai și muzică
orele 12.00 – 14.00 AMPRENTA DE CARBON, Atelier de sustenabilitate pentru cei mici, în Sufrageria Urbană
în caz de vreme nefavorabilă, atelierul se va desfășura în interiorul Centrul pentru Tineret  #ClujNapoca #Cluj #Romania #EU #fondurieuropene #comunitate #comunitateunitaImage attachmentImage attachment+Image attachment

Eveniment pe noua stradă pietonală a Clujului, Iuliu Maniu:
„Sufrageria urbană” - Lansarea caravanei neutralității climatice - proiect cu finanțare europeană realizat în parteneriat cu #PrimariaClujNapoca

Despre eveniment:

„Începutul primăverii reprezintă pentru fiecare dintre noi toți, bucuria de a ieși din casă. Acest moment al renașterii cheamă locuitorii să parcurgă și sa folosească orașul.

Spațiul public urban este locul de întâlnire al cetățenilor, e teritoriul comun, locul în care ne cunoaștem, petrecem, ne informăm și dezbatem. Spațiul public nu este reprezentat doar de parcuri și grădini, pietonalele pavate sunt deschise și ele așteptând activitate civică.

Dorim să creăm un Loc aparte, în întreaga zona pietonală din fața Centrului de Tineret, prin amplasarea temporară a sufrageriei în spațiul public din fața vitrinelor activând spațiul pietonal și demonstrându-i astfel utilitatea.

Propunem un eveniment public, în care invităm clujenii să vină să folosească noul teritoriu pietonal al orașului. E o ocazie bună de a ne cunoaște concetățenii la un pahar de ceai și la sporovăială.

În spațiul Centrului de Tineret vor avea loc două zile de conferințe și mese rotunde în cadrul cărora prezentam și discutăm despre conceptul neutralității climatice și despre cel al sustenabilității mediului urban. În sufragerie vă așteaptă un ceai fierbinte, ateliere tematice, teatru pentru copii și un recital.” - Urbannect

Joi, 28 martie 2024
orele 12.00–21.00 Sufrageria Urbană vă așteaptă pe strada Iuliu Maniu, cu ceai și muzică

Vineri, 29 martie 2024
orele 10.00 - 21.00 Sufrageria Urbană vă așteaptă pe strada Iuliu Maniu, cu ceai și muzică
orele 10.00–12.00 Atelier de sustenabilitate cu copiii de la Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Miron Ionescu", în Sufrageria Urbană
orele 17.00–18.30 ORAȘUL REZILIENT LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE, masă rotundă – în interiorul Centrului pentru Tineret
orele 18.30–19.15 Spectacol de Magie cu Florin Suciu de la Magic Puppet ,în Sufrageria Urbană
orele 20.00–21.30 Recital de chitară cu Vargas Andras, în Sufrageria Urbană
în caz de vreme nefavorabilă, atelierul, spectacolul de magie și recitalul se vor desfășura în interiorul Centrului pentru Tineret

Sâmbătă, 30 martie 2024
orele 12.00 – 16.00 Sufrageria Urbană vă așteaptă pe strada Iuliu Maniu, cu ceai și muzică
orele 12.00 – 14.00 AMPRENTA DE CARBON, Atelier de sustenabilitate pentru cei mici, în Sufrageria Urbană
în caz de vreme nefavorabilă, atelierul se va desfășura în interiorul Centrul pentru Tineret

#ClujNapoca #Cluj #Romania #EU #fondurieuropene #comunitate #comunitateunita
... Citește mai multeSee Less

Comment on Facebook

Mai multe informații: fb.me/e/8BCMmnHTk

Suna bine, dar din pacate nu pot sa nu remarc ipocrizia propunerii cata vreme in 2 ani am am pierdut intr-un ritm fara precedent numeroase resurse de umbra si oxigen din centru. La copaci ma refer. Asa ca....ce sufragerie urbana sau oras rezilient la schimbarile climatice? In poze nu se vor vedea probabil sudoarea din zilele de vara si cele 50 de grade de la nivelul pavajului dar ele sunt resimtite de toti cei care ne ducem traiul in Cluj si l-am stiut candva si altfel, mai verde si mai boem.

Strada Universitatii cum arata?

Mulțumim de betoane, doar betoane iar la vara ne mirăm de ce sunt 50 de grade😘😘

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons
4 ore în urmă
Municipiul Cluj-Napoca
Primăvara în cartierele din Cluj-Napoca 🌷  Astăzi este #vinereaverde și mașina stă pe loc.
La muncă, la școală sau pentru alte activități, Primăria încurajează transportul în comun și să ne bucurăm de vremea frumoasă! 🌞

Primăvara în cartierele din Cluj-Napoca 🌷

Astăzi este #VinereaVerde și mașina stă pe loc.
La muncă, la școală sau pentru alte activități, Primăria încurajează transportul în comun și să ne bucurăm de vremea frumoasă! 🌞
... Citește mai multeSee Less

Comment on Facebook

Hai cai fain în Cluj MA !

Da, sa ne imbolnaveasc cu aerul conditionat dat la maxim in mijloacele de transport Zivi ca sintem la nebuni.

Gunoaiele DIN pnl iar se lauda. ..e meritu vostru ca infloresc copacii??nenorociților

Mars mai ăștia..arătați și țevile și betoanele cum infloresc. Jeguri peneliste

Betonul din Piata Marasti. Nu e un loc ideal pentru plimbari in aer curat . In plus, arhitectura e cea mai impersonală. Loc deceptionant ...

View more comments

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

Momente de la evenimentele organizate sub egida Cluj 100 până acum

Incorrect slider name. Please make sure to use a valid slider slug.

Vedeți aici care sunt următoarele evenimente din programul „Cluj 100”.