„Cluj 100” este denumirea programului realizat de comunitatea clujeană cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.

Sub această cupolă, pe tot parcursul anului 2018, se desfășoară la Cluj-Napoca o varietate de proiecte și evenimente, care ilustrează dimensiunile municipiului și evoluția comunității clujene în ultimul secol – de la inițiative care să aducă în atenția publicului momente importante din istorie, până la proiecte locale care au primit recunoaștere națională sau internațională și care includ în edițiile din anul acesta variate componente dedicate sărbătorii Centenarului: 1918-2018.

Inițiativele comunității clujene se alătură, astfel, proiectelor realizate de administrațiile locale din întreaga țară pentru celebrarea Marii Uniri și devin parte integrantă a modului în care România marchează această aniversare de importanță istorică.

Așadar, „Cluj 100” reprezintă în primul rând un moment istoric aniversar, cu încărcătură pozitivă, de mare importanță pentru românii de pretutindeni. Elementele istorice și moștenirea culturală a Clujului sunt prioritare în prezentarea programului. În același timp, „Cluj 100” este un prilej de a arăta multiplele dimensiuni ale Clujului contemporan și, implicit, evoluția orașului nostru în ultimul secol.

Pentru a fi la curent cu noutățile din programul Cluj 100, urmăriți pagina de Facebook:

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons
6 ore în urmă
Municipiul Cluj-Napoca
Primăvara își face simțită prezența în Cluj-NapocaImage attachmentImage attachment+Image attachment

Primăvara își face simțită prezența în Cluj-Napoca ... Citește mai multeSee Less

Comment on Facebook

Noroc cu copacii pe care nu i-ați tăiat încă să puneți pavaje să poată circula mașinile în locul lor

Frumos, tare frumos!👍🌿🌺

Să punem și noi niște poze de pe Partizanilor și Colonia Breaza,sau o să ziceți că vă stricăm fengșuiul?

Cluj...Doamne ce dor îmi e de străzile tale de parcurile,grădinile tale si mai ales de amintirile mele...

La fel și mirosul de la pata rât 🐽🙃

Nu cred așa ceva… poze fără dom’ primar ! El care aduce primăvara la Cluj…Nu cumva să afle că ați încurcat-o…

👍

Isuru Nuwan

Superb!

View more comments

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons
8 ore în urmă
Municipiul Cluj-Napoca
Ultimele zile pentru plata impozitelor cu bonificație  66% dintre clujeni (persoane fizice) și 50% dintre firmele din oraș au achitat integral impozitele de la începutul anului și până la această dată.  Primăria Cluj-Napoca recomandă clujenilor să utilizeze modalitățile de plată online ca alternativă la deplasarea fizică la ghișeele instituției. Clujenii au posibilitatea de a-și achita impozitul integral până la sfârșitul lunii martie 2024 pentru a putea beneficia de bonificația de 10% din acesta. Prin urmare, Primăria Cluj-Napoca le recomandă
cetățenilor să nu se înghesuie la ghișeele instituției și să utilizeze variantele online puse la dispoziție:
- online, cu autentificare, pe site-ul www.e-primariaclujnapoca.ro (prin e-cont)
- online, pe site-ul www.ghiseul.ro, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Spre deosebire de persoanele fizice, reprezentanții persoanelor juridice pot achita taxele și impozitele locale doar după autentificarea în contul de utilizator, atât pe ghiseul.ro, cât și pe www.primariaclujnapoca.ro.  Luni, 1 aprilie este ultima zi în care clujenii își mai pot plăti impozitele locale pentru anul în curs și pot beneficia de bonificatia de 10% din valoarea acestora. Clujenii au obligaţia, în conformitate cu Legea Codului Fiscal, ca până la sfârşitul lunii martie să-şi achite jumătate din impozitul pe anul în curs, iar cealaltă jumătate până la sfârşitul lunii septembrie. Din cauză că 31 martie 2024, termenul scadent, cade în zi nelucrătoare, termenul se prelungește pana în prima zi lucrătoare a lunii următoare (potrivit art. 75 din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 181 din Codul procedură civilă).

Ultimele zile pentru plata impozitelor cu bonificație

66% dintre clujeni (persoane fizice) și 50% dintre firmele din oraș au achitat integral impozitele de la începutul anului și până la această dată.

Primăria Cluj-Napoca recomandă clujenilor să utilizeze modalitățile de plată online ca alternativă la deplasarea fizică la ghișeele instituției. Clujenii au posibilitatea de a-și achita impozitul integral până la sfârșitul lunii martie 2024 pentru a putea beneficia de bonificația de 10% din acesta. Prin urmare, Primăria Cluj-Napoca le recomandă
cetățenilor să nu se înghesuie la ghișeele instituției și să utilizeze variantele online puse la dispoziție:
- online, cu autentificare, pe site-ul www.e-primariaclujnapoca.ro (prin e-cont)
- online, pe site-ul www.ghiseul.ro, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Spre deosebire de persoanele fizice, reprezentanții persoanelor juridice pot achita taxele și impozitele locale doar după autentificarea în contul de utilizator, atât pe ghiseul.ro, cât și pe www.primariaclujnapoca.ro.

Luni, 1 aprilie este ultima zi în care clujenii își mai pot plăti impozitele locale pentru anul în curs și pot beneficia de bonificatia de 10% din valoarea acestora. Clujenii au obligaţia, în conformitate cu Legea Codului Fiscal, ca până la sfârşitul lunii martie să-şi achite jumătate din impozitul pe anul în curs, iar cealaltă jumătate până la sfârşitul lunii septembrie. Din cauză că 31 martie 2024, termenul scadent, cade în zi nelucrătoare, termenul se prelungește pana în prima zi lucrătoare a lunii următoare (potrivit art. 75 din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 181 din Codul procedură civilă).
... Citește mai multeSee Less

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

Momente de la evenimentele organizate sub egida Cluj 100 până acum

Incorrect slider name. Please make sure to use a valid slider slug.

Vedeți aici care sunt următoarele evenimente din programul „Cluj 100”.