Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru perioada 2021-2030 reunește, sub umbrela unei viziuni comune de dezvoltare, agreată și asumată de toți actorii relevanți din ecosistemul local (administrație, mediul academic, mediul de afaceri, mediul non-guvernamental și societatea civilă etc.), prioritățile de intervenție pentru următoarea perioadă din toate domeniile, de la mobilitate, regenerare urbană, digitalizare, educație, sănătate sau incluziune, până la guvernanță locală și metropolitană.
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDUpentru perioada 2021-2030 armonizează direcţiile strategice pentru dezvoltare și portofoliul de proiecte cu liniile directoare trasate la nivele administrative superioare (european, național, regional/ județean).
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) nu este doar o condiționalitate pentru atragerea de fonduri europene, ci și un instrument de orientare a investițiilor publice și private de la nivelul întregului teritoriu metropolitan, în jurul unei viziuni și a unor ținte asumate pentru anul 2030 de către toți actorii relevanți. Așadar, investițiile propuse spre realizare din fonduri europene sunt văzute din perspectiva rolului lor de catalizator al celor finanțate din alte surse, precum și a efectului lor multiplicator asupra comunităților.
Nu în ultimul rând, SIDU se dorește un document integrator al tuturor eforturilor de planificare participativă derulate la nivel metropolitan în perioada 2014-2020, care s-au concretizat deja în strategii și planuri sectoriale, planuri urbanistice zonale și documentații tehnico-economice, în concursuri de soluții și dezbateri publice etc.
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDUpentru perioada 2021-2030 a fost aprobată prin HCL nr. 1/2022.