ELABORARE DOCUMENTAȚIE TEHNICĂ PENTRU AUTORIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE AMPLASARE FIRMĂ LUMINOASĂ (SE VA VEDEA PCT.4)
judetul CLUJ, municipiul CLUJ-NAPOCA, Str Plopilor, nr. 29-31
323813-C3-U1
-
323813-C3-U1
551122
23.05.2023

În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

SE CERTIFICĂ

1. REGIM JURIDIC
A. Imobil situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în afara perimetrului de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural-urbanistice.
Imobil în coproprietate privată.

B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII

Servituţi de utilitate publică: nu este cazul;
Alte restricții: zonă arheologică protejată;
Imobilul nu este situat în lista monumentelor istorice sau ale naturii sau în zona de protecție a acestora.
2. REGIM ECONOMIC
Folosință actuală: ap.1 - spațiu servicii acces cu publicul;
Destinația: RrM4, PARCELAR RIVERAN ARTERELOR DE IMPORTANŢĂ LOCALĂ, DESTINAT RESTRUCTURĂRII ZONĂ MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE DESCHIS;
Încadrat în zona de impozitare ”B” conform H.C.L. 1064/19.12.2018.

Alte prevederi mentionate prin HCL pentru zona in care este situat amplasamentul: nu este cazul;


RRM4

SECŢIUNEA 1. CARACTERUL ZONEI
.
Caracterul actual
Spaţii cu caracter rezidenţial de tip periferic, dezvoltat pe un parcelar cu clădiri de factură modestă, situate în lungul unor străzi care, odată cu dezvoltarea oraşului au devenit atractive pentru locarea unei game largi de activităţi.
Acest fapt a antrenat un proces de declin urban, determinat de numeroasele disfuncţionalităţi şi incompatibilităţi apărute:
(a) trafic ce se desfăşoară în spaţii urbane neadecvate, subdimensionate;
(b) mixaj funcţional incoerent prin instalarea în clădirile / părţi de clădiri iniţial dedicate funcţiunii de locuire a unor activităţi de tip terţiar dintre care unele incompatibile cu aceasta din cauza poluării fonice, vizuale etc, desfăşurate frecvent în condiţii improvizate, precare, neadecvate;
(c) pierderea intimităţii curţilor locuinţelor prin utilizarea celor vecine pentru alte activităţi – parcare, depozitare etc ;
(d) degradarea calităţii locuirii şi diminuarea prezenţei acesteia ;
(e) volum mare de transport de mărfuri pentru aprovizionare şi desfacere;
(f) degradarea spaţiului public, parcare în exces ;
(g) adaptarea, transformarea, extinderea nefirească a clădirilor existente, structural inadecvate altor funcţiuni ;
(h) apariţia unor construcţii noi disonante cu caracterul zonei care, prin diversitatea modurilor de ocupare a terenului, tipologie, calitate, determină o diversitate negativă, rezultat al lipsei unei reglementări clare şi unitare.
Caracterul propus
Spaţii urbane cu funcţiune mixtă, de tip subcentral.
Organizare urbană pe principiul cvartalului, cu fronturi deschise.
Clădiri dispuse în retragere faţă de aliniament, cu regim mediu de înălţime, cu aliniere la cornişa situată la o înălţime de 12 m.
A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
În principiu, restructurarea se poate realiza pe baza prezentului regulament, pe parcelarul existent.
Fiecare intervenţie va determina în mod obligatoriu restructurarea integrală a cel puţin unei parcele în înţeles urban.
Situaţiile în care:
- pe parcelă se prevăd mai multe corpuri de clădire / se crează un ansamblu;
- parcela în înţeles urban are o suprafaţă mi mică decât cea minim reglementată la punctul 4 de mai jos;
- configuraţia locală nu permite conformarea clădirii propuse conform prevederilor prezentului regulament; vor fi reglementate urbanistic prin P.U.D, conform legii si prevederilor regulamentului.
Pentru fondul construit existent ce nu se încadrează în prevederile prezentului Regulament în ceea ce privește amplasarea pe parcelă și conformarea arhitectural-volumetrică, se admit lucrări care nu conduc la amplificarea volumului constructiei.
Amplasamentele si categoriile de mijloace de publicitate permise vor fi cele stabilite prin Regulamentul local de publicitate aprobat de Consiliul Local.
C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Restructurarea acestor zone are ca scop transformarea lor în teritorii urbane cu caracter mixt, de tip subcentral, relevând o structură funcţională complexă şi echilibrată, o structură spaţială bazată pe principiul cvartalului si spaţii publice - străzi, pieţe, spaţii verzi etc - net determinate. Procesul de reabilitare şi modernizare a spaţiului public se va desfăşura numai pe bază de proiecte complexe de specialitate ce vor viza ameliorarea imaginii urbane în concordanţă cu caracterul acestuia, dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale şi a spaţiilor destinate acestora, a modalităţilor de deplasare velo, reglementarea circulaţiei autovehiculelor şi a parcării, organizarea mobilierului urban şi a vegetaţiei. Acestea vor obține Avizul Arhitectului șef.
Pentru reţeaua de străzi se vor aplica profile transversale unitare, (conform Anexei 6). Acestea vor cuprinde în mod obligatoriu plantaţii de arbori în aliniament, locuri de staţionare în lung, trotuare de minimum 3,00 – 4,50 m lăţime, piste pentru biciclişti etc.
Pieţele vor fi organizate ca spaţii pietonale, traficul motorizat putând ocupa maximum două laturi. Spaţiile verzi, de tipul scuarurilor sau grădinilor vor avea acces public nelimitat.
Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu. Utilităţile se vor introduce în totalitate în subteran.

SECŢIUNEA 2. UTILIZARE FUNCŢIONALĂ
.
Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
1. UTILIZĂRI ADMISE
Structură funcţională mixtă incluzând locuire colectivă, activităţi administrative, de administrarea afacerilor, financiar-bancare, terţiare, culturale, de învăţământ, de sănătate, de turism etc.
Spre spaţiile publice, spaţiile de locuit vor putea fi amplasate doar la etajele imobilelor. Prezenţa locuirii nu este obligatorie
La imobilele noi, parterele spre spaţiile publice vor avea în mod obligatoriu funcţiuni de interes pentru public.
2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
Elemente aferente infrastructurii tehnico-edilitare, cu condiţia amplasării acestora în subteran sau în afara spaţiului public.
Instalaţii exterioare (de climatizare, de încălzire, pompe de căldură etc) cu condiţia ca în funcţionare acestea să producă un nivel de zgomot care să fie inaudibil la nivelul ferestrelor vecinilor.
Garaje publice sau private sub şi supraterane în clădiri dedicate cu următoarele condiţii:
(a) să nu ocupe frontul spre spaţiul public (să fie retrase spre interiorul parcelei cu minimum 6 m, sau să fie dispuse în spatele unui tract dedicat altor funcţiuni);
(b) accesul autovehiculelor să se realizeze acolo unde este posibil din străzi cu circulaţie redusă / secundare şi să fie organizat astfel încât să nu perturbe traficul.
3. UTILIZĂRI INTERZISE
Activităţi / servicii de tip industrial sau cvasiindustrial, poluante de orice natură, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat ;
Depozitare en gros;
Depozitare de materiale refolosibile;
Comerţ en gros;
Comerţ en detail în clădiri independente de tip supermarket, hypermarket (big box), mall etc.
Comerţ şi alimentaţie publică practicate prin vitrine / ferestre;
Garaje în clădiri provizorii sau permanente independente amplasate în interiorul parcelelor;
Elemente supraterane independente ale infrastructurii tehnico-edilitare dispuse pe spaţiul public;
Ansambluri monofuncţionale rezidenţiale;
Locuire de tip individual
Construcți provizorii de orice natura. Instalaţii / utilaje exterioare, montate pe faţada dinspre spaţiul public a imobilelor;
Reparaţia capitală, restructurarea, amplificarea (mansardarea, etajarea, extinderea în plan) în orice scop a clădirilor provizorii sau parazitare sau a celor care nu se încadrează în prevederile prezentului Regulament;
Orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2; Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.
3. REGIM TEHNIC
S=100,9 mp
RRM4

SECŢIUNEA 3. CONDIŢII DE AMPLASARE, ECHIPARE ŞI CONFIGURARE A CLĂDIRILOR
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Se consideră construibile parcelele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
(a) să aibă front la stradă;
(b) lungimea frontului la stradă să fie de mai mare sau egală cu 18 m;
(c) adâncimea să fie mai mare decât frontul la stradă;
(d) suprafaţa să fie mai mare sau egală cu 500 mp;
Prin excepţie, în cazul parcelelor în înţeles urban existente ce nu îndeplinesc condiţiile enumerate la punctele (b), (c) și (d), se va elabora un P.U.D., prin care se va evidenţia modalitatea de conformare la prevederile prezentului regulament privind utilizarea funcţională, amplasarea, echiparea şi configurarea clădirilor, staţionarea autovehiculelor, posibilităţile maxime de ocupare şi utilizare a terenurilor.
Se recomandă operaţiuni de comasare a parcelelor, cu condiţia ca toate parcelele rezultate să respecte cumulativ următoarele condiţii:
(a) să aibă front la stradă
(b) să aibă formă regulată
Spaţiile libere din interiorul cvartalelor se vor utiliza numai pentru funcţiunea de locuire. În acest scop se recomandă folosirea acestora în comun, prin introducerea şi extinderea treptată a unui contract de curte comună.
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Clădirile se vor amplasa în retragere faţă de aliniament, în front discontinu (deschis).
(a) În situaţiile în care există alinieri unitare (aceeaşi retragere faţă de aliniament pe cel puţin patru parcele alăturate şi învecinate pe acelaşi front cu parcela în cauză), clădirile se vor retrage cu aceeaşi distanţă faţă de aliniament ca şi clădirile alăturate
(b) În situaţiile cu alinieri variabile, clădirile se vor retrage cu cel puţin 3 m de la aliniament, cu respectarea obiceiului locului.
(c) Pentru parcelele de colţ, retragerea se va realiza faţă de ambele aliniamente.
Aliniamentul existent se va conserva, cu excepţia situaţiilor în care prezentul P.U.G prevede realinierea sau în care la limita între două parcele există un decalaj, caz în care se va proceda la o corecţie prin retragerea aliniamentului parcelei mai avansate până la nivelul colţurilor parcelelor adiacente, realizându-se astfel o realiniere locală.
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
De regulă imobilele se vor amplasa în sistem cuplat. In cazul existenţei unui calcan vecin, aparţinând unei clădiri conforme reglementărilor zonei, noile construcţii se vor alipi de acesta. Nu vor fi luate în considerare calcanele construcţiilor anexe şi/sau provizorii sau ale clădirilor restructurabile (lipsite de valoare economică sau de altă natură), de pe parcelele vecine.
Clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la limita laterală a parcelei opuse celei ce include un calcan cu o distanţă minimă egală cu jumătate din înălţimea clădirii, dar cu nu mai puţin decât 3 m. In cazul construirii în sistem izolat se va asigura retragerea reglementată mai sus pe ambele laturi ale parcelei.
Retragerea faţă de limita posterioară de proprietate va fi mai mare sau egală cu jumătate din înălţimea clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 6 m.
În cazul în care parcela se învecinează pe limita posterioară de proprietate cu o UTR destinată locuirii de tip individual, clădirile se vor retrage cu o distanţă minim egală cu înălţimea acestora, dar cu nu mai puţin decât 6 m.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
În cazul coexistenţei pe aceeaşi parcelă a două corpuri de clădire, între faţadele paralele ale acestora se va asigura o distanţă minimă egală cu jumătate din înălţimea acestora, dar nu mai puţin de 6 m (sunt admise configuraţii în retrageri transversale succesive, cu condiţia îndeplinirii la orice nivel a relaţiei menţionate).
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESEĂ
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de acces la drumurile publice, direct sau prin servitute.
Se vor prevedea accese pietonale şi carosabile de acces la garaje, conform normelor. De regula o parcelă va dispune de un singur acces carosabil, cu lăţimea de maximum 6 m.
Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizaţiei speciale de construire, eliberate de administratorul acestora.
Pentru amenajările curţilor cu rol pietonal şi carosabile din interiorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la prezentul regulament. Atunci când se prevăd funcţiuni diferite în interiorul aceleiaşi parcele, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcţiuni în parte.
Staţionarea autovehiculelor se va realiza în proporţie minimă de 75% în spaţii specializate, dispuse la subsolul / demisolul / parterul clădirilor.
Parcajele amenajate la sol vor respecta normele sanitare în vigoare, respectiv vor păstra o distanţă minimă de 5 m faţă de ferestrele camerelor de locuit.
Nu se admite accesul sau staţionarea autovehiculelor în curţile clădirilor, în afara fâşiei de teren adiacente aliniamentului / alinierii, destinate amplasării construcţiilor.
Alternativ, se poate asigura staţionarea autovehiculelor în clădiri dedicate, situate la o distanţă de maximum 250 m de imobil, dacă pentru locurile necesare există un drept real de folosinţă.
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Înălţimea maximă admisă a clădirilor se va determina aplicând cumulativ următoarele criterii:
(a) pentru clădirile comune înălţimea maximă la cornişă nu va depăşi 12 m, iar înălţimea totală (maximă) nu va depăşi 16 m, respectiv un regim de înălţime de (1-2S)+P+2+M, (1-2S)+P+2+1R. ( în acest caz ultimul nivel va avea o retragere faţă de planul faţadei de minimum 1,80 m)
(b) pentru clădirile de colţ se poate admite o înălţime maximă la cornişă ce nu va depăşi 16 m, iar înălţimea totală (maximă) nu va depăşi 20 m, respectiv un regim de înălţime de (1-2S)+P+3+1R.
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului (imobile cu funcţiune mixă, imlicând uneori locuirea la nivelele superioare). Se interzice realizarea de pastişe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Faţadele spre spaţiile publice vor fi plane şi se vor situa în aliniament / aliniere. Se admite realizarea de balcoane, bow-window-uri etc, începând de la înălţimea de 4,00 m de la cota trotuarului, peste spațiul public, cu condiţia ca acestea să nu fie dispuse la ultimul nivel de sub cornişă şi să ocupe, cumulat, maximum o treime din lungimea frontului clădirii.
Acoperirea clădirilor va fi plată, (acoperişuri terasă sau cu pante mai mici de 10%).
Raportul plin-gol va fi în concordanţă cu caracterul arhitectural impus de profilul funcţional.
Pentru a determina un imagine urbană unitară se vor utiliza de o manieră limitativă materialele de finisaj specifice zonei – tencuieli lise pentru faţade, placaje din piatră pentru faţade, socluri şi alte elemente arhitecturale, confecţii metalice din oţel vopsit.
Culorile vor fi pastelate, deschise, apropiate de cele naturale. Se interzice folosirea culorilor saturate, stridente, la toate elementele construcţiei.
Firmele comerciale / necomerciale şi vitrinele vor respecta reglementările cuprinse în Anexa 3 la prezentul regulament.
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Zona e echipată edilitar complet.
Toate clădirile se vor racorda pentru asigurarea utilităţilor necesare la reţelele edilitare publice.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc). Fiecare parcelă va dispune de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în clădire) destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Pe ansamblul unei parcele, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minimum 30% în cazul P.O.T. max = 40% şi minimum 20% în cazul P.O.T. maxim 50% din suprafaţa totală şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Pe fâşia de teren cuprinsă între stradă / spaţiu public şi clădirile retrase de la alinimanent (grădina de faţadă), minim 60% din suprafeţe vor fi organizate ca spaţii verzi.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.
Se recomandă ca, în interiorul cvartalelor, mai ales în cazul în care locuirea e prezentă, spaţiul neconstruit să fie utilizat pe principiul contractului de curte comună (spaţiul neconstruit să fie folosit în comun, mai ales în scop rezidenţial).
14. ÎMPREJMUIRI
Împrejmuirile orientate spre spaţiul public vor avea un soclu opac cu înălţimea maximă de 80 cm şi o parte transparentă, realizată din grilaj metalic sau într-un sistem similar care pemite vizibilitatea în ambele direcţii şi pătrunderea vegetaţiei. Înălţimea maximă a împrejmuirilor va fi de 2,2 m. Împrejmuirile vor putea fi dublate de garduri vii.
Împrejmuirile spre parcelele vecine vor avea maximum 2,20 m înălţime şi vor fi de tip transparent sau opac.
Porţile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide fără a afecta spaţiul public. Tratamentul arhitectural al împrejmuirilor va fi corelat cu cel al clădirilor aflate pe parcelă

SECŢIUNEA 4. POSIBILITĂŢI MAXIME DE OCUPARE ŞI UTILIZARE A TERENULUI
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
Pentru parcelele comune:
P.O.T. maxim = 45%
Pentru nivelele cu destinaţie de locuire AC maximă = 40% x St (suprafaţa terenului)
Pentru parcelele de colţ, pentru cele cu deschideri spre spaţiul public pe două laturi opuse (ce taversează cvartalul) şi adâncimea mai mică de 40 m sau pentru cele situate în poziţii particulare (dominante):
P.O.T. maxim = 50%.
Pentru nivelele cu destinaţie de locuire AC maximă = 40% x St (suprafaţa terenului) Pentru parcele ce includ clădiri pentru garaje/parcaje colective cu o capacitate cel puţin dublă faţă de necesarul stabilit la punctul 9:
P.O.T. maxim = 60%
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
Pentru parcelele comune:
C.U.T. maxim = 1,4.
Pentru parcelele de colţ, pentru cele cu deschideri spre spaţiul public pe două laturi opuse (ce taversează cvartalul) şi adâncimea mai mică de 40 m sau pentru cele situate în poziţii particulare (dominante):
C.U.T. maxim = 1,8.
Pentru parcele ce includ clădiri pentru garaje/parcaje colective cu o capacitate cel puţin dublă faţă de necesarul stabilit la punctul 9:
C.U.T. maxim = 2,4
4. OBLIGAŢII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:
În scopul elaborării documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii — de construire/de desfiinţare — solicitantul se va adresa autorităţii competente pentru protecţia mediului:

AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI CLUJ NAPOCA CALEA DOROBANTILOR, NR.99, BL. 9B (autoritatea competentă pentru protecţia mediului, adresa) (Denumirea şi adresa acesteia se personalizează prin grija autorităţii administraţiei publice emitente.)
În aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE şi prin Directiva Consiliului şi Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul şi modificarea, cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie, a Directivei 85/337/CEE şi a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligaţia de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze şi să decidă, după caz, încadrarea/neîncadrarea proiectului investiţiei publice/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului.

În aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfăşoară după emiterea certificatului de urbanism, anterior depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente.

În vederea satisfacerii cerinţelor cu privire la procedura de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opţiunilor publicului şi al formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiţiei în acord cu rezultatele consultării publice.

În aceste condiţii:

După primirea prezentului certificat de urbanism, titularul are obligaţia de a se prezenta la autoritatea competentă pentru protecţia mediului în vederea evaluării iniţiale a investiţiei şi stabilirii necesităţii evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării iniţiale a investiţiei se va emite actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului.

În situaţia în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte necesitatea evaluării efectelor investiţiei asupra mediului, solicitantul are obligaţia de a notifica acest fapt autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În situaţia în care, după emiterea certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiţiei asupra mediului, solicitantul renunţă la intenţia de realizare a investiţiei, acesta are obligaţia de a notifica acest fapt autorităţii administraţiei publice competente.
6. CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE VA FI ÎNSOȚITĂ DE URMĂTOARELE DOCUMENTE:
  1. certificatul de urbanism;
  2. dovada titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);
  3. documentaţia tehnică - D.T., după caz:
    • D.T.A.C.
    • D.T.A.D.
    • D.T.O.E.
  4. avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism:
    Avize şi acorduri privind utilităţile urbane şi infrastructura:
    • alimentare cu apa:
    • gaze naturale:
    • canalizare:
    • telefonizare:
    • alimentare cu energie electrică:
    • salubritate:
    • alimentare cu energie termică:
    • transport urban:

    Avize şi acorduri privind:
    • securitatea la incendiu:
    • protecţia civilă:
    • sănătatea populaţiei:

    Avize/acorduri specifice ale administraţiei publice centrale şi/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora:
    Studii de specialitate:
  5. actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului;
  6. dovada privind achitarea taxelor legale.
Documentele de plată ale următoarelor taxe (copie):
Certificatul de urbanism nu ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii.
Termenul de valabilitate:
12
luni
de la data emiterii.
EMIL BOC
Daniel Pop
Aurora Rosca
Delia Fluieras
Delia Fluieras
26.05.2023
6.00 lei
7571210
23.05.2023