Ref: Premiile concursului de ecologie “Iubesc Clujul Curat”

Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Fundaţia pentru Parteneriat Comunitar „Aderare” a organizat în unităţile de învăţământ preuniversitar concursul de ecologie „Iubesc Clujul Curat”, desfăşurat în perioada 25 martie-25 mai 2010. La concurs s-au înscris 27 de instituţii, cu elevi care fac parte din cluburile sau cercurile ecologice ale şcolilor.

Scopul concursului a fost informarea, educarea şi implicarea comunităţii clujene în problemele de mediu, precum şi eficientizarea acţiunilor ecologice prin desfăşurarea unor activităţi de ecologizare de către tânăra generaţie, respectiv elevi din învăţământul preuniversitar.

Obiectivul concursului a constat în efectuarea de lucrări de curăţenie şi întreţinere a zonelor repartizate, respectiv incinta şcolii (curte, parc, terenuri de sport etc.), zona aferenă perimetrului exterior instituţiei de învăţământ şi zona aparţinând domeniului public (loc de joacă pentru copii, parc).

Timp de 2 luni, şcolile au fost verificate periodic, în mod neanunţat şi s-au acordat note şi calificative. Pe baza punctajelor finale s-au stabilit câştigătorii. Acestia sunt:

Trofeul “Iubesc Clujul Curat” – Liceul Teoretic Mihai Eminescu – 60 de elevi coordonaţi de prof. Ştefu Dorina. Premiul oferit de Primăria Cluj-Napoca constă în amenajarea în curtea şcolii a unor dotări petru elevi

Premiul I – Liceul Teoretic Lucian Blaga – 30 de elevi coordonaţi de prof. Ieronim Doboş
Premiul II – Grup Şcolar de Chimie Industrială “Terapia” – 50 de elevi coordonaţi de prof. Floare Felicia
Premiul III – Grup Şcolar Protecţia Mediului – 60 de elevi coordonaţi de prof. Bogdana Cătinean
Câştigătorii vor beneficia de o excursie de grup la Salina şi la Grădina Zoologică din Turda.

Menţiune 1
1. Liceul pentru deficienţi de vedere – 15 elevi, prof. coordonator Morar Gina
2. Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania”- 10 elevi, prof. coordonator Maier Rodica
Premiul constă într-o vizită la Grădina Botanică şi la Acvariul USAMV.

Menţiune 2
1. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”- 13 elevi, prof. coordonator Flota Lucia
2. Colegiul Naţional „George Bariţiu”- 20 elevi, prof. coordonator Mărcuş Gianina
Premiul constă într-o vizită la Bastionul Croitorilor şi la Muzeul de zoologie

Menţiune 3
1. Şcoala „Liviu Rebreanu”- 20 elevi, prof. coordonator Marin Mariana
2. Colegiul Economic „Dr. Iulian Pop” -10 elevi, prof. coordonator Bâlc Ioana
Premiul este o vizită la Muzeul Etnografic şi Observatorul astronomic

Menţiune 4
1. Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” – 30 elevi, prof. coordonator Dogaru Maria
2. L iceul Teologic Adventist „Maranatha” – 60 elevi, prof. coordonator Emanuel Ungureanu
Premiul este o vizită la Muzeul Satului şi la Muzeul Farmaciei