Ref. Evacuare persoane care ocupă abuziv spaţii sau terenuri

În perioada 12-15 iulie a.c. poliţiştii comunitari din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică în colaborare cu agenţi de la Secţia III Poliţie, Secţia IV Poliţie, Secţia VI Poliţie, Secţia VII Poliţie au efectuat un număr de 5 acţiuni de identificare şi evacuare a persoanelor care ocupă abuziv spaţii sau terenuri.

S-au efectuat verificări în următoarele zone: Pata Rât, str. Câmpului, str. Govora, liziera pădurii Făget, str. Frunzişului, Parcul Rozelor, Calea Turzii.
În urma acţiunii au fost identificate şi legitimate un număr de 72 de persoane adulte şi 7 minori, din care :

  • 24 persoane au fost amprentate
  • 16 persoane au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor legale în vigoare
  • 20 persoane au fost conduse spre localităţile de domiciliu
  • a fost depistată o persoană dată în consemn

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.