Poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au efectuat verificări la agenţii economici cu profil de alimentaţie publică (restaurante, cafe-baruri) ce nu au achitat taxele de viză anuală aferente acordurilor de funcţionare eliberate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 467/2009 şi ale H.C.L. nr. 150/2009.
     Au fost verificaţi 164 agenţi economici.
     În urma acţiunii, agenţii economici verificaţi şi-au achitat taxele de viză anuală restante.
     Precizăm că scopul acestei acţiuni a fost unul preventiv şi nici unul dintre agenţii economici care aveau restanţe la plata taxei de viză nu a fost sancţionat.
     Având în vedere că toţi agenţii economici au fost atenţionaţi cu privire la obligativitatea achitării acestor taxe, pe viitor vom aplica sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare. Amenda pentru neachitarea taxelor este cuprinsă între 1.000 – 2.000 lei, conform prevederilor H.C.L. nr. 150/2009.