Poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au continuat seria acţiunilor de verificare a respectării staţiilor de îmbarcare/debarcare a călătorilor aprobate pe raza municipiului Cluj-Napoca.
     Zone verificate:
     Calea Floreşti – parcarea magazinului “Billa” şi zona nodului N (Calea Floreşti, nr. 62); Piaţa Gării.
     Constatări şi măsuri: efectuarea activităţii de transport persoane pe rutele: Cluj-Floreşti, Cluj-Zalău, fără respectarea staţiilor autorizate pentru îmbarcarea călătorilor şi fără deţinerea tuturor documentelor prevăzute de lege.
     În urma acţiunii au fost încheiate 4 procese-verbale de constatare a contravenţiilor aplicate conducătorilor auto, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/2007 (serviciilor de transport public local).
     Valoarea amenzilor aplicate: 4.000 lei.