În perioada 28.09 – 30.09.2012, poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au desfăşurat mai multe acţiuni în colaborare cu Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secţia II şi Poliţia Transporturi.
Astfel, în data de 28.09/29.09.2012, între orele 22,00 – 02,00, s-a acţionat cu Secţia II Poliţie la mai multe localuri de alimentaţie publică din zona centrală. În urma acţiunii, o societate comerciala, cu punct de lucru pe str. Bucureşti, a fost sancţionată contravenţional în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată, pentru nerespectarea deciziei de suspendare a activităţii dispusă anterior.
În data de 30.09.2012 s-a acţionat în zona Piaţa Gării, în colaborare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Transporturi, verificându-se respectarea prevederilor legale privind activitatea de taximetrie. În urma acţiunii au fost încheiate 9 procese-verbale de constatare a contravenţiilor în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 109/2010, pentru: nerespectarea standurilor aprobate, efectuarea activităţii de taximetrie fără deţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege. Valoarea amenzilor aplicate: 2.600 lei plus puncte de penalizare conducătorilor auto, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 109/2010.