Ca urmare a sesizărilor primite la Poliţia locală din partea transportatorilor autorizaţi care efectuează curse regulate de transport persoane, privind desfăşurarea acestei activităţi de către persoane neautorizate, în perioada 02.04.2013 – 05.04.2013, poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au efectuat mai multe acţiuni tematice de verificare a transportului public de persoane şi a respectării staţiilor de îmbarcare/debarcare a călătorilor aprobate pe raza municipiului Cluj-Napoca.
S-a acţionat în următoarele zone: Piaţa Ştefan cel Mare – str. I.C. Brătianu, pentru transportul de persoane pe ruta Cluj-Napoca – Turda şi pe str. Splaiul Independenţei, în zona Operei Maghiare, pentru transportul de persoane pe ruta Cluj-Napoca – Floreşti.
În urma acţiunilor au fost depistate 6 persoane care efectuau activitate de transport public persoane fără să deţină autorizaţii în acest sens.
Pentru efectuarea activităţii de transport public persoane în municipiul Cluj-Napoca de către persoane neautorizate în condiţiile legii amenda este cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 90/2012, iar pentru utilizarea altor staţii în afara celor stabilite special în vederea îmbarcării/debarcării călătorilor amenda este cuprinsă între 500 şi 1.000 lei, conform prevederilor aceluiaşi act normativ.
Au fost încheiate 6 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 8.500 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 90/2012.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.