Inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală, Serviciul Inspecţie Comercială, au desfăşurat o acţiune de combatere a comerţului ambulant neautorizat în zona străzilor Argeş şi Ploieşti.
În urma verificărilor efectuate au fost depistate 4 persoane care comercializau ciuperci de pădure, în locuri neautorizate şi fără documente de calitate. Produsele destinate comercializării ( 115 kg ciuperci) au fost confiscate în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 republicată, actualizată, art. 4, alin. 1. Conform actului normativ mai sus menţionat, valoarea amenzii, pentru acte de comerţ neautorizat, este cuprinsă între 1.000 şi 1.500 lei.
Primăria Cluj-Napoca atrage din nou atenţia populaţiei asupra pericolului la care se expune consumând ciuperci de pădure achiziţionate din locuri neautorizate din cauza riscului de intoxicare.
Amplasamentele sunt monitorizate zilnic, iar în cazul în care se constată nereguli, se aplică sancţiuni contravenţionale conform prevederilor legale în vigoare