Grădiniţă nouă pentru copii din zona Dâmbu Rotund

Primăria municipiului Cluj-Napoca a finalizat lucrările de reconversie funcţională ale imobilului de pe str. Giordano Bruno, nr. 20, în urma căruia fostul sediu al Liceului Waldorf s-a transformat într-un spaţiu al grădiniţei Neghiniţă. Grădiniţa funcţiona în alte două spaţii, dintre care unul, în incinta şcolii Emil Isac – nepotrivit pentru activitatea de grădiniţă.

Astfel, la plecarea din acest spaţiu a celor de la Liceul Waldorf s-au demarat lucrările de recompartimentare şi reamenajare ale clădirii existente, s-au înlocuit toate instalaţiile, sanitare, de gaz de apă, a fost schimbat sistemul de încălzire si s-au creat noi spaţii pentru bucătărie, în vederea realizării circuitelor necesare impuse de autorităţile sanitar-veterinare.

S-au realizat lucrări de refacere a acoperişului şi de refaţadizare, precum şi de amenajare acurţii cu aparate de joacă şi sport pentru copii.

Valoarea lucrărilor s-a ridicat la 608.825 de lei.

Ca şi la celelalte grădiniţe construire de municipalitate, a fost instalat un sistem de supreveghere video, care să le permită părinţilor să fie liniştiţi cât timp copiii sunt la grădiniţă. Accesul în clădire se face pe bază de cod.

Există 5 grupe amenajate cu toate anexele şi dependinţele necesare pentru cei 125 de copii înscrişi în aceste grupe, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, structuraţi pe grupă de program normal, o grupă de limba maghiară, şi câte o grupă mică (3-4 ani), o grupă mijlocie (4-5 ani) şi una mare (5-6 ani).

Imobilul din curte va permite organizarea activităţilor opţionale, prin amenajarea unor spaţii unde se vor putea ţine orele de dans, de engleză sau serbările. Acesta va fi la rândul său reabilitat în cadrul lucrărilor de reparaţii curente din vara viitoare.