Vânătoare de comori in oraşul-comoară

Primarul Sorin Apostu a deschis oficial Tabăra de Vară pentru membrii Clubului „Temerarii”, format din adolescenţi români care au învins cancerul. Cei peste 100 de participanţi cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani au purtat tricouri galbene cu sloganul „Eu am învins – Poţi şi Tu!”, culoarea galbenă fiind simbolul internaţional al cancerului la copii.

Tabăra se desfăşoară în această săptămână în comuna clujeană Gilău şi este organizată de Asociaţia Little People România. Această asociaţie a fost înfiinţată în anul 2002 şi activează în domeniul reabilitării şi al sănătăţii, oferind sprijin copiilor şi adolescenţilor români afectaţi de diverse forme de cancer, prin intermediul centrelor de tratament din ţară, respectiv din Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

„În această sală festivă a Primăriei au avut loc multe întâlniri, şi evenimente, unele chiar istorice, dar niciodată nu au fost în acest spaţiu oameni cu atât de multă poftă de viaţă precum voi. Avem de învăţat cu toţii de la voi despre puterea de a merge mai departe şi despre forţa de a lupta cu această maladie atât de necruţătoare, pe care aţi învins-o” a declarat primarul Sorin Apostu, care a tăiat panglica galbenă şi a dat startul vânătorii de comori. Vânătoarea se referă la identificarea în oraş a unor indicii fotografiate, care conţin detalii din obiective de interes turistic sau istoric din Cluj-Napoca.

Clubul „Temerarii” a fost înfiinţat în anul 2006 de către Asociaţia Little People pentru tinerii care au finalizat tratamentul urmat în cadrul programelor de suport desfăşurate în cadrul centrelor asociaţiei. Clubul are peste 150 de membri din 30 de localităţi ale ţării şi este unicul şi cel mai mare club de tineri supravieţuitori de cancer din Europa de Est şi Europa Centrală.