Arhitectul-şef al municipiului Cluj-Napoca, doamna Ligia Subţirică a reprezentat primăria la Conferinţa Naţională “Urban Concept”, care a avut loc în perioada 26-28 noiembrie 2010 la Poiana Braşov.

D-na Subţirică a realizat o prezentare a spaţiilor publice urbane din Cluj-Napoca, în cadrul căreia a oferit detalii cu privire la câteva proiecte din oraş, binecunoscute pentru noi, dar inedite pentru urbaniştii din afara Clujului: pietonalul de pe bulevardul Eroilor, refacerea Pieţei Unirii şi Muzeului, precum şi proiectul realizării unei zone pietonale pe străduţele din zona zidului cetăţii.

Evenimentul a celebrat 100 de ani de când activitatea de planificare urbană a fost denumită urbanism, de arhitectul spaniol Ildefons Cerda – proiectantul Barcelonei. (Clujul are reglementări urbanistice încă din secolul al XVIII lea).

Au participat arhitecţi – şefi ai judeţelor şi municipiilor din România, arhitecţi şi urbanişti cu activitate susţinută în domeniu.

Oraşul nostru a primit din partea organizatorilor diploma “Urban Concept – dezvoltare urbană modernă în România, ediţia a 8-a” o recunoaştere a profesioniştilor din domeniu pentru modul în care s-au făcut intervenţiile în spaţiile publice urbane din Cluj-Napoca, care au făcut obiectului prezentării susţinute de doamna arhitect-şef la eveniment.