Clujenii centenari au fost felicitati de primarul Sorin Apostu

Primarul Sorin Apostu i-a vizitat pe cei doi clujeni care au împlinit anul acesta vârsta de 100 de ani, pe care i-a felicitat şi i-a premiat.

Este vorba despre Duţu Niţă, care a împlinit vârsta de 100 de ani în 14 august 2010 şi despre Benko Ilona, care şi-a serbat cei 100 de ani în 1 septembrie 2010.

Cei doi clujeni au primit din partea primarului câte o diplomă, câte un coş cu fructe, dar şi câte 2.000 de lei. Premiile le-au fost oferite în conformitate cu HCL nr. 31/2010.

Anul acesta primarul Sorin Apostu a mai acordat astfel de premii altor patru clujeni la împlinirea vârstei de 100 de ani.