Ref: Condiţii şi termene pentru depunerea cererilor de finanţare de la bugetul local pentru manifestările culturale şi sportive din anul 2011

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă deschiderea perioadei de depunere a cererilor de finanţare din fonduri de la bugetul local pentru manifestările culturale din anul 2011. Cererile de finanţare nerambursabilă trebuie să fie complete şi întocmite conform Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local alocate pentru activităţi nonprofit de interes local, cap.II, punctul 9.

Depunerea cererilor de finanţare se face în perioada 03-31 ianuarie 2011.

De asemenea, municipalitatea organizează o sesiune de selecţie a proiectelor privind acordarea de finanţări nerambursabile în vederea sprijinirii şi stimulării structurilor sportive din Cluj-Napoca, care desfăşoară activităţi/acţiuni de interes sau cu caracter local, judeţean, naţional şi internaţional, în cursul anului fiscal 2011.

Cererile de finanţare nerambursabilă trebuie să fie complete şi întocmite conform condiţiilor şi criteriilor de finanţare al aceluiaşi regulament, iar depunerea lor se face până în data de 25 ianuarie 2011, ora 16,30.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Direcţia comunicare, relaţii publice şi turism – Biroul învăţământ, cultură, culte, sport, societate din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Calea Moţilor, nr. 1-3, cam. 53, tel. 0264.596.030, interior 4610, site-ul www.primariaclujnapoca.ro. La secţiunea „Administraţie” – „Regulamente locale” – Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Cluj-Napoca, alocate pentru activităţi nonprofit de interes local şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a acestuia.''

Ulterior depunerii proiectelor, acestea se analizează în comisia de specialitate din cadrul Consiliului local, care propune plenului, în funcţie de alocările pentru aceste activităţi, din bugetul municipiului pentru anul 2011, sumele ce urmează a fi alocate pentru organizarea evenimentelor selectate.