Ref: Amenzi de 7.400 lei pentru comercianţii care nu respectă legislaţia privind vânzarea cu soldare

Inspectorii Serviciului Inspecţie Comercială din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară a Primăriei Cluj-Napoca au efectuat în cursul zilei de astăzi o acţiune de verificare a spaţiilor comerciale în care se practică vânzări cu soldare.

Au fost verificaţi 29 de agenţi economici, din toate cartierele municipiului, iar în 8 cazuri au fost constatate nereguli privind practicarea de reduceri de preţuri fără respectarea prevederilor legale (afişarea necorespunzătoare a preţurilor, nedepunerea notificării prealabile la Primărie, nerespectarea prevederilor legale privind sectorizarea mărfurilor cu preţ redus în raioane/spaţii special amenajate pentru aceasta operaţiune sau în cadrul aceloraşi raioane, caz în care trebuie să fie bine individualizate). În alte 3 cazuri s-a constatat faptul că agenţii economici funcţionau fără deţinerea acordului şi orarului de funcţionare.

În urma verificărilor efectuate au fost încheiate 11 procese-verbale de constatare a contravenţiilor în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 şi ale H.C.L. nr. 150/2009, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 7.400 lei. Prin procesele-verbale încheiate s-a dispus intrarea în legalitate.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a înregistrat 27 de solicitări din partea agenţilor economici care doresc să practice vânzările de soldare în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie 2011.

Comercianţii au obligaţia să notifice la primărie perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor, durata acestora fiind de maxim 45 zile.

Imagini de la actiunea de verificare din data de 17 ianuarie 2011, la https://dl.transfer.ro/Soldari-transfer_RO-17jan-1cc156.mpg .