Ref: Noi locuri de parcare si parkinguri
 
Primaria Cluj-Napoca a creat in anul 2011 un numar de 2.682 noi locuri de parcare in toate cartierele orasului.
 
De asemenea, a fost finalizat parkingul de cartier din Gheorgheni, de pe strada Baisoara. Noul parking asigura un numar de 354 de locuri de parcare, avand un regim de inaltime de D+P+3E+terasa. Suprafata construita a imobilului este de 1.971 mp, iar suprafata desfasurata de 7.941 mp. Lucrarile au fost executate de catre asocierea Construdava-Stoneco, care a fost desemnata drept castigatoare a licitatiei de executie cu valoarea de 4.671.361,00 lei (fara TVA), cu circa 80% mai putin fata de valoarea estimata in caietul de sarcini (de circa 24,3 milioane de lei).
 
La ora actuala, in Cluj-Napoca sunt in in executie doua parkinguri de cartier: in  Marasti (Fabricii) si Manastur (Mehedinti).
 
Stadiul de realizare al parkingului Fabricii din cartierul Marasti este in acest moment de circa 85%. In prezent, se monteaza armatura pe ultima placa la corpul B si se cofreaza ultimul planseu pe corpul A. Au mai ramas de executat trei plansee pe corpul C si doua plansee pe corpul D. Se executa in continuare lucrarile de instalatii. Capacitatea parkingului este de 310 locuri, iar constructia are un regim de inaltime format din D+P+3E+terasa. Suprafata construita este de 1.650 mp, iar cea desfasurata de 6.600 mp. Executantul lucrarii este SC Concefa SA, iar valoarea investitiei este de 7.243.348,00 lei (fara TVA). Acest pret este cu circa 72% mai scazut decat valoarea estimata in caietul de sarcini, care a fost de 26,2 milioane de lei.
 
In urma refuzului locuitorilor de pe strada Aurel Vlaicu, unde era prevazut un parking de cartier, Primaria a decis sa mute investitia in alt amplasament. Acest amplasament se afla in zona strazii Mehedinti din cartierul Manastur. Lucrarile la acest parking au inceput in luna mai, iar pana acum s-a executat circa 80% din structura de rezistenta. La momentul actual se cofreaza si se armeaza placa peste parter (ultimul element principal al structurii). Parkingul este construit de catre firma Napoca Construct, castigatoarea licitatiei organizate in 2009 pentru realizarea parkingul de pe strada Aurel Vlaicu, cu valoarea de 2.461.724, 29 lei. Regimul de inaltime al constructiei va fi  de demisol, parter si terasa, iar capacitatea sa va fi de 120 locuri.
 
Noile parkinguri aduc clujenilor  784 noi de locuri de parcare in conditii de siguranta si calitate si peste 5.500 mp de spatiu verde amenajat.
 
Biroul Mass-media
Primaria Cluj-Napoca