Ref: Expozitie de arhitectura la Turnul Croitorilor
 
 
Primaria municipiului Cluj-Napoca, prin Centrul de Informare Turistica, impreuna cu
Ordinul Arhitectilor din Romania si echipa Superbia va invita la expozitia – dezbatere workshop Superbia 1, la Turnul Croitorilor –  Centru de Cultura Urbana, vineri, 20 ianuarie 2012, ora. 19.00.
Superbia este un proiect care a reprezentat Romania la Bienala de Arhitectura din Venetia 2010 si care trateaza contrastul dintre confortul privat si spatiile exterioare, ramase ale nimanui, in zonele dezvoltate haotic in ultimii 10 ani: noua periferie, fenomen specific tuturor oraselor mari din Romania.
Workshop-ul Superbia 1 este realizat de echipa Superbia cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania (prin finantare din taxa de timbru), in colaborare cu Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”, Asociatia Studentilor Arhitecti si Atelier Mass SRL-D. Parteneri ai evenimentului sunt: Primaria municipiului Cluj-Napoca prin  Turnul Croitorilor – Centru de Cultura Urbana, Primaria comunei Floresti, portalul de arhitectura Arhi Forum.
 
In cadrul workshopului au fost invitati:
 Lydia Wissa – Viena www.gbstern.at
  Christian Dengler – Berlin www.studioCE.de
 studioBASAR – Bucuresti www.studiobasar.ro
  Atelier MASS – Cluj www.ateliermass.ro
 Planwerk – Cluj www.planwerkcluj.org
 
Vernisajul expozitiei va avea loc vineri, 20 ianuarie, ora 19.00 – Turnul Croitorilor – Centru de Cultura Urbana.
Expozitia va fi deschisa in perioada 20 ianuarie – 3 februarie, la nivelul intai al Turnului Croitorilor – Centru de Cultura Urbana, str. Baba Novac nr. 35. Orar de vizitare: luni – duminica, intre orele 10 – 18, intrare libera.
Prezentarea proiectului si dezbaterea vor avea loc sambata, 21 ianuarie 2012, de la ora 16.00, in Floresti, la Casa de Cultura.