Complexul Sportiv Gheorgheni a intrat in faza receptiei finale si a obtinerii avizelor de functionare!

 

Proiectul este realizat de Primaria Cluj-Napoca in parteneriat cu Compania Nationala de Investitii si se intinde pe o suprafata de 9,4 hectare in cartierul clujean Gheorgheni.

Baza sportiva va avea caracter public, cu acces gratuit pentru toti cetatenii. Cuprinde terenuri cu nocturna – 3 terenuri sintetice de mini fotbal, 3 de tenis, 2 de baschet; 1 teren de tenis cu peretele, 2 de badminton si 2 de volei de plaja – unde accesul se va face cu rezervare prealabila.

In ceea ce priveste zonele interioare, Complexul Sportiv Gheorgheni include piste de popice, spatiu si dotari pentru tenis de masa, precum si o sala multifunctionala.

De asemenea, noua baza sportiva este dotata cu aparate si echipamente pentru exercitii fizice in aer liber; aparatura pentru exercitii fizice dedicate seniorilor; echipamente pentru amatorii de catarari, parkour; spatii de joaca pentru copii de toate varstele; amfiteatru in aer liber (428 locuri); pista de alergare; pista de biciclete/role agrement; pista role viteza; teren de paintball cu obstacole; Parc Aventura – trasee prin copaci, pe franghii si alte instalatii; alei de promenada si spatii verzi generoase.

Dupa finalizarea receptiei si obtinerea tuturor avizelor necesare functionarii, noul Complex Sportiv Gheorgheni va intra in circuitul public.

Valoarea investiţiei s-a ridicat la 20.255.273,44 lei fara TVA.

Constructor: S.C. Nord Conforest S.A.

Proiectant: S.C. Civitas Proiectare S.R.L.