În noaptea de 23.10/24.10.2017, poliţiştii locali din cadrul Serviciilor Inspecţie comercială, Control trafic rutier, Ordine și siguranță publică, în colaborare cu Poliția Transporturi, au desfăşurat o amplă acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de taximetrie, în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” și în imediata vecinătate.
 

Nereguli constatate:

  • lipsa autorizațiilor taxi;
  • lipsa asigurărilor de bunuri și persoane;
  • buletine de verificare metrologică a aparatelor de taxat-expirate;
  • fumat în taxi;
  • opriri/staționări neregulamentare.

Contravenții și sancţiuni:
Pentru neregulile constatate au fost încheiate 17 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 3.190 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 109/2010 – aprobarea Regulamentului-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului de transport public local în regim de taxi, ale Legii nr. 38/2003 cu modificările și completările ulterioare (legea taximetriei), ale O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare – regimul circulației pe drumurile publice, ale H.C.L. nr. 61/2014 și ale Legii nr. 349/2002 cu modificările și completările ulterioare (fumatul în spațiile publice închise).