În perioada 30.09-03.10.2024 polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție comercială au desfășurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de întreținere și reparații auto din municipiul Cluj-Napoca.

Au fost verificate 40 de ateliere de întreținere și reparații auto, din care 24 nu dețineau acord de funcționare emis de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Prin urmare, s-au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și ale H.C.L. nr. 150/2009 privind reglementarea activităților comerciale pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Acțiunea continuă și în perioada următoare.