Lista cu autovehiculele declarate ca fără stăpân în baza Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu completările și modificările ulterioare,ridicate de pe raza municipiului Cluj-Napoca, în vederea aducerii la cunoștință publică a caracteristicilor tehnice ale autovehiculelor și a locului unde se află, în vederea identificării proprietarului sau deținătorului legal.

Astfel:autovehiculul marca Audi, de culoare neagră, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Iugoslaviei nr.30; autovehicul marca Skoda, de culoare albă, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Arad nr.30; autovehiculul marca Daihatsu, de culoare gri, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Plevnei nr.148; autovehiculul marca Honda, de culoare roșie, fără nr. de înmatriculare, aflat strada Plevnei nr.150; autovehiculul marca Citroen, de culoare albă, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Plevnei nr.150; autovehicul marca Mercedes, de culoare neagră, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Lunii nr.11; autovehiculul marca Rover, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare XTM 698, aflat pe strada Bucium nr.27; autovehiculul marca Ford, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare KU 235 A, aflat pe strada Parâng nr.13; autovehiculul marca Ford, de culoare albă, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Hunedoarei nr.5; autovehiculul marca Volkswagen, de culoare albastră, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Hunedoarei nr.5; autovehiculul marca Mercedes, de culoare albă, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Observatorului vis-a-vis de nr.136; autovehiculul marca Volkswagen, de culoare albastră, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Răsăritului nr.6; autovehiculul marca Opel, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare 6-VNF-40, aflat pe strada Răsăritului nr.11; autovehiculul marca Peugeot, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare 02-PKN-5, aflat pe strada Răsăritului nr.12; autovehiculul marca BMW, de culoare albă, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Hunedoarei nr.5; autovehiculul marca Volvo, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare DS 980 YQ, aflat pe strada Hunedoarei nr.3; autovehiculul marca Ssang Yong, de culoare neagră, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Hunedoarei nr.3; autovehiculul marca Alfa Romeo, de culoare neagră, fără nr. de înmatriculare, aflat pe strada Blajului nr.21.