CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
H O T Ă R Â R E
privind modificarea Anexei 2 la Hotărârea nr. 42/2024 (aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor pentru energia termică produsă în sistem centralizat și a Analizei cost-beneficiu pentru Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO₂ – Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata)
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei 2 la Hotărârea nr. 42/2024 (aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor pentru energia termică produsă în sistem centralizat și a Analizei cost-beneficiu pentru Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO₂ – Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata) – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 29208/1/16.01.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 29282/42/16.01.2025 al Direcției Tehnice, al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune modificarea Anexei 2 la Hotărârea nr. 42/2024 (aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor pentru energia termică produsă în sistem centralizat și a Analizei cost-beneficiu pentru Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO₂ – Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata);
Luând în considerare rezultatele documentației revizuite (Analiza Cost-Beneficiu), realizată pentru proiectul de investitii privind Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO₂ – Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata și Hotărârea Consiliului local nr. 906/2023 privind aprobarea documentației tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO₂ – Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
În temeiul prevederilor Ordinului Ministerului Energiei nr. 1137/2023 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării reţelei inteligente de termoficare din Fondul pentru modernizare, ale prevederilor Ghidului solicitantului Program-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare — Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare – Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare aprobat prin Ordinul nr. 24/2024, ale art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 alin. (2), art. 8 și art. 9 din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, republicată, ale art. 42 alin. (1)-(3) din Legea 273/2006, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând Solicitarea de clarificare nr. 4 din 15.01.2025, transmisă de către Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. I. Se aprobă modificarea Anexei 2 la Hotărârea nr. 42/2024 (aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor pentru energia termică produsă în sistem centralizat și a Analizei cost-beneficiu pentru: Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO₂ – Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata), în sensul revizuirii Analizei cost-beneficiu, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 42/2024 rămân neschimbate.
Art. III. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Societatea Termoficare Napoca SA, Direcţia Tehnică, Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte și Direcția Economică.
Președinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roşca
Nr. 21 din 20 ianuarie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)