CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Studiului de oportunitate privind fundamentarea modalității de gestiune a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire în municipiul

Cluj-Napoca, sector II și a documentației de atribuire

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate privind fundamentarea modalității de gestiune a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, sector II și a documentației de atribuire proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 876761/1/26.11.2024, conex cu nr. 861465/1/18.11.2024, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 876836/26.11.2024, conex cu nr. 861472/18.11.2024, al Direcției Ecologie urbană și spații verzi – Serviciul Ecologie urbană, al Direcției Juridice, al Direcției Tehnice – Serviciul Achiziții publice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea Studiului de oportunitate privind fundamentarea modalității de gestiune a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, sector II și a documentației de atribuire;

zând avizul comisiei de specialitate;

Luând în considerare Procesul-verbal nr. 860496/18.11.2024, prin care a fost recepționat Studiul de oportunitate privind fundamentarea modalității de gestiune a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, sector II și documentația de atribuire;

Reţinând prevederile art. 8 alin. (3) lit. d), lit. d1) și lit. i), ale art. 22 alin. (3) și alin. (4), ale art. 29 alin. (1), (2), (7)-(11) și (13), ale art. 30 alin. (1) și (5), ale art. 32 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1) lit. h) și i), ale art. 12 alin. (1)-(3), ale art. 13, ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7, 8, și 16 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, ale Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidența şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, precum și ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, art. 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă Studiul de oportunitate privind fundamentarea modalității de gestiune a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, sector II, conform Anexei 1, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă modalitatea de gestiune a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, sector II, prin gestiune delegată – concesiune de servicii prin licitație deschisă, pe o durată de 8 ani.

Art. 3. Se aprobă documentația de atribuire aferentă procedurii de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, sector II, prin licitație deschisă, în baza prevederilor Legii nr. 100/2016, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Regulamentul serviciului, aprobat prin Hotărârea nr. 772/2024, Caietul de sarcini, modelul Contractului, Fișa de date, Formulare, conform Anexelor 2-5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se mandatează executivul Primăriei municipiului Cluj-Napoca de a efectua toate modificările necesare asupra documentației de atribuire în funcție de observațiile A.N.A.P., deciziile C.N.S.C./instanței de judecată, eventuale măsuri de remediere incidente, după caz.

Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcția Ecologie urbană și spații verzi, Direcția Economică și Serviciul Achiziții Publice.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 773 din 2 decembrie 2024

(Hotărârea a fost adoptată cu 27 voturi)