În data de 31 octombrie 2018, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 30 autobuze electrice. Autobuzele electrice sunt achiziționate prin Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa de prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, în cadrul proiectului „Înnoirea flotei de transport în comun în Municipiul Cluj-Napoca prin achiziţionarea de autobuze electrice”. Valoarea contractului de finanțare, pentru achiziționarea celor 30 autobuze electrice, este de 85.129.227,42 lei. Termenul de livrare a noilor tramvaie este de 9 luni de zile de la data intrării în vigoare a contractului. Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Cluj-Napoca, prin achiziţionarea şi darea în exploatare a 30 autobuze electrice, având la bază Planului de Mobilitate Urbană Durabilă aprobat. Acesta se realizeaza prin înlocuirea a 30 autobuze vechi, cu norme de poluare non-euro și Euro 2, utilizate în sistemului urban de transport de călători și echipate cu motoare diesel, cu autobuze noi, dotate cu grup propulsor electric.. Această măsură asigură un serviciu eficient de transport public de călători, cu confort sporit, reducerea numărului de deplasări cu transportul privat (cu autoturisme) şi pe cale de consecinţă, reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transporturi. Avantajele implementării acestui nou tip de vehicul pentru transportul în comun sunt următoarele:
 Îmbunătăţirea calităţii călătoriilor cu transportul public, prin creşterea standardelor de calitate şi siguranţă în utilizarea acestor moduri de transport;
• Scurtarea timpului de călătorie pentru transportul public, fără a înrăutăţi condiţiile de trafic în aria de studiu şi în afara acesteia;
• Reducerea congestiei din traficul rutier, a accidentelor şi a impactului negativ asupra mediului prin scăderea cotei modale a transportului privat cu autoturismele.

Prin implementarea proiectului se preconizează reducerea emisiilor de echivalent CO2 în municipiul Cluj-Napoca, prin scăderea acestora cu 501 t. echivalent CO2/an în primul an de după finalizarea proiectului. Totodată va conduce și la creșterea numărului de pasageri transportați în cadrul sistemelor de transport public de călători din municipiul Cluj-Napoca, cu un număr de 19.210 pasageri în primul an de după finalizarea proiectului. De asemenea se va înregistra o scădere anuală de 12.979 deplasări cu autorismele proprii. Bugetul total al proiectului este de 85.129.227,42 lei, incluzând T.V.A. Din bugetul prevăzut, 83.426.642,87 lei reprezintă valoarea nerambursabilă, iar 1.702.584,55 lei reprezintă contribuția Municipiului Cluj-Napoca.