Ref: Proiectul „La pas prin orasul comoara”, promovat la Targul de Turism al Romaniei
 
 
Primaria municipiului Cluj-Napoca participa, in perioada 15-18 martie 2012, in cadrul Complexului Expozitional Romexpo din Bucuresti, la Targul de Turism al Romaniei.
 
Aflat la cea de-a 27-a editie, de primavara, evenimentul reuneste un numar record de participanti, peste 200, pe o suprafata totala de 15.000 mp. Targul de Turism al Romaniei este o manifestare dedicata atat profesionistilor din domeniu, cat si publicului larg interesat de calatorii si vacante. Si in acest an, targul se bucura de o participare internationala semnificativa, 28 de tari din toata lumea fiind reprezentate prin participari oficiale, de grup sau individuale.
 
Primaria municipiului Cluj-Napoca participa in cadrul targului cu un stand organizat in cadrul proiectului finantat din fonduri europene „La pas prin orasul comoara”. Astfel, vizitatorii targului de turism de la Bucuresti pot afla informatii despre urmatoarele obiective din municipiu: Centrul Istoric, Turnul Croitorilor, Strada in oglinda, Cetatuia, Oaza din mijlocul orasului – Gradina Botanica „Alexandru Borza”, Mostenirea vie a satului transilvanean – Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.
 
Primaria Cluj-Napoca a semnat contractul de finantare din fonduri europene pentru proiectul “La pas prin orasul comoara, Cluj-Napoca” in luna ianuarie a anului 2011. Durata totala a proiectului va fi de 24 de luni. Valoarea totala a acestui este de 838.818 lei, din care contributia proprie la proiect este de 16.776 lei, iar finantarea nerambursabila este de 822.042 lei.
 
Acesta este cel de-al treilea targ de turism la care Primaria municipiului Cluj-Napoca participa de la inceputul acestui an si pana in prezent. In luna ianuarie, municipiul Cluj-Napoca a fost prezent la Targul de turism de la Madrid, FITUR 2012, iar la inceputul lunii martie, orasul a fost promovat la Targul de turism de la Berlin. In total, in cadrul celor doua targuri internationale de turism, 10.000 de turisti au vizitat standurile municipiului Cluj-Napoca.
 
In acest an, in perioada 1 ianuarie -15 martie, Cntrul de Informare Turistica din Cluj-Napoca a fost vizitat de un numar de 952 de turisti, dintre care 478 romani si 474 straini. Pe parcursul anului trecut, un numar de 8218 turisti au trecut pragul aceluiasi Centru, dintre care 5274 au fost straini si 2944 romani. De asemenea, site-ul www.visitcluj.ro, lansat la inceputul anului trecut cu scopul de promovare a orasului, a inregistrat pana in prezent un numar de aproximativ 66.400 de accesari.
 
Biroul Mass-media
Primaria Cluj-Napoca