75 de locuri suplimentare pentru copii in noua Cresa Albini
Cresa de pe strada Septimiu Albini va deservi in special parintii care locuiesc in zonele Borhanci, Buna Ziua si Fagului, care nu aveau pana acum o solutie la indemana pentru copiii lor. Cladirea a fost preluata de la Consiliul Judetean, iar in ultimii 20 de ani nu s-au mai facut reparatii sau lucrari astfel ca a trebuit practic sa fie refacuta de la zero. Primaria Cluj-Napoca a investit peste 671.000 de lei pentru a o reabilita si transforma intr-o cresa la standarde moderne.
”In 2007 existau 375 de locuri in crese la Cluj-Napoca, iar astazi avem un numar de 800 de locuri, fara noua cresa din Gheorgheni care urmeaza a fi deschisa la 1 octombrie 2013 si unde vom avea alte 75 de locuri. Administratia locala a reusit asadar sa dubleze numarul de locuri in crese de la preluarea acestora de la Ministerul Sanatatii. Pentru 2014 ne propunem crearea a alte 200 de locuri in doua noi crese, pe strazile Motilor si Coastei”, a explicat primarul Emil Boc.