Clujul, vedeta la Strasbourg

 

Clujul a fost reprezentat la nivel inalt la al 25-lea Congres al puterilor locale si regionale, desfasurat la Strasbourg, Franta, in perioada 29-31 octombrie 2013. Cu aceasta ocazie, liderii administratiei locale clujene au prezentat celor peste 400 de participanti specificul regiunii noastre, oportunitatile de afaceri si turism precum si proiectele de viitor ale Clujului.

“Cluj – Inima Transilvaniei” a fost tema care a coagulat suita de activitati pregatite pentru acest eveniment. Participantii la Congres au avut ocazia sa cunoasca mai bine Clujul in cadrul expozitiei pregatite in incinta Palatului Europei de la Strasbourg, sa interactioneze direct cu reprezentantii Primariei Cluj-Napoca si ai Consiliului Judetean Cluj. 

"Suntem un oras cu o istorie de peste 2000 de ani, un oras multicultural, european, cel mai primitor din Uniunea Europeana. Vom fi Capitala Europeana a Tineretului in 2015, candidam pentru titlul de Capitala Culturala Europeana si va invitam sa veniti la Cluj-Napoca, unde sa dezvoltati afaceri de succes si sa va simtiti ca acasa! Si pentru ca suntem aici, la Strasbourg, casa democratiei europene, vreau sa amintesc faptul ca municipiul Cluj-Napoca este primul oras din Europa Centrala si de Est care aplica procesul de bugetare participativa si poate reprezenta un model pentru orice comunitate", a transmis primarul Emil Boc participantilor la evenimentul de la Strasbourg.

Unul dintre momentele cele mai apreciate de participanti a fost prezentarea traditiilor clujene, gastronomice si artistice. Bucatarii Memo 10 au oferit preparate cu specific local iar ansamblul “Valea Somesului” din Gherla a incantat audienta prin dans si cantec.

Evenimentul de promovare de la Strasbourg i-a avut printre sustinatori pe presedintele Congresului puterilor locale si regionale europene, Dl. Herwig Van Staa si vicepremierul roman Liviu Dragnea.