Restaurarea şi consolidarea Zidului Oraşului Medieval

Primăria Cluj-Napoca a predat în data de 21 mai 2010 amplasamentul şi a dispus începerea lucrărilor la obiectivul de investiţie „Restaurarea şi consolidarea Fragmentului din Zidul celei de-a doua incinte a Oraşului Medieval de pe strada Potaissa”. În această saptămână firma constructoare va demara lucrările cu începerea organizării de şantier.

Zidul se află în colţul de Sud/Vest al celei de-a doua incinte a fortificaţiei şi porneşte la câteva zeci de metri la vest de fostul turn al Porţii Turzii situat pe strada Universităţii, în dreptul străzii Avram Iancu, continuă spre vest până la strada mai recentă a Fortăreţei şi apoi, în dreptul turnului celui mai vestic al cetăţii coteşte spre nord până în apropierea străzii Napoca.

Dimensiunile zidului
– Lungime – 255 metri
– Grosime – de la 2,2 – 3,4 metri
– Inaltime – de la 6 – 9 metri
– Suprafaţă totală – 2.300 mp

Proiectul a fost realizat de S.C. BOGART CONSTRUCT S.R.L..

Lucrările vor fi executate de S.C. ALSECON Alba-Iulia (desemnată în urma licitaţiei organizată de primărie în 15 aprilie a.c.). Valoarea contractului este de 429.444,77 lei + TVA, iar termenul de execuţie este de 1 an.

Intervenţiile se impun datorită importanţei istorice a acestui obiectiv şi a stării generale deteriorate şi vor viza recondiţionarea şi consolidarea zidului prin înlocuirea porţiunilor de zidărie de piatră deja dislocate sau pe punctul de a se desprinde din zid cu blocuri de piatră de dimensiuni identice sau apropiate cu cele din vecinătate, toate având aceeaşi sursă (cariera), compoziţie şi cromatică. Aceste pietre se vor ţese cu cele existente sau se vor ancora cu elemente ascunse de zidul existent.

După finalizarea lucrărilor, aspectul general al monumentului va fi unul plăcut şi apropiat de cel iniţial şi va permite reintroducerea acestuia în circuitul turistic.

Intervenţiile de restaurare şi consolidare propuse vor asigura o prelungire a conservării monumentului istoric, riscul de degradare puternică fiind în mare măsură neutralizat iar cel de dislocare a unor blocuri de piatră sau de prăbuşire parţial al unor arce va fi redus considerabil.