Ref: Primăria municipiului Cluj-Napoca lansează un site destinat parkingului de pe str. Fabricii

Vineri, 25 iunie 2010, Primăria municipiului Cluj-Napoca a lansat un site de informare cu privire la proiectul de construire a parkingului de cartier de pe str. Fabricii nr. 4 – Fabricii de Zahăr nr. 5 portalul conţine informaţii privind detalii tehnice ale proiectului, legislaţia de administrare a parkingurilor de cartier, precum şi imagini şi schiţe ale proiectului.

Totodată, noul site le permite celor direct interesaţi de acest proiect să intre în contact cu reprezentanţii municipalităţii pentru a primi informaţii suplimentare.

„Este un lucru nou pentru noi, încercăm să le oferim clujenilor posibilitatea de a–şi exprima public punctul de vedere cu privire la această investiţie din bani publici, gândită să crească gradul de confort a locuitorilor din zonă” a explicat primarul Sorin Apostu.

Ideea acestui site a venit ca urmare a numărului mare de solicitări de clarificări şi informaţii pe care le-au adresat locuitorii de pe str. Fabricii nr 4 şi Fabricii de Zahăr nr. 5 cu privire la proiectul construirii parkingului de cartier.

Adresa site-ului este www.parkingfabricii.ro.