Situaţia lucrărilor de igienizare şi reparaţii în unităţile de învăţământ în 2010


Primăria Cluj-Napoca va efectua în această vară lucrări de reparaţii la 82 de şcoli, grădiniţe şi creşe. Pana la jumatatea lunii iulie, au fost finalizate lucrările de reparaţii la 10 unităţi şcolare, restul urmând să se finalizeze până la 30 august 2010. Valoarea totală a lucrărilor este de 8.400.000 lei, faţă de peste 9,85 de milioane de lei cât a fost valoarea estimată iniţial.

Lucrări finalizate la grădiniţe: Voinicel, Floare de Iris, Scufiţa Roşie, Micul Prinţ, Steluţa Fermecată, Albinuţa, Universul Copiilor, Buburuza, Curcubeu şi Zâna Zorilor. Lucrările efectuate au constat în reparaţii instalaţii sanitare, de încălzire, electrice, reparaţii construcţii (igienizări, faţade, tâmplării, pardoseli, reparaţii placaje de gresie şi faianţă).

Au fost organizate 3 etape de licitaţii pentru contractarea lucrărilor de reparaţii la unităţile de învăţământ preuniversitar.

Prima etapă a avut loc în 22 martie 2010 şi a cuprins lucrări la 30 de unităţi de învăţământ, în a 2-a etapă (din 25 martie 2010) au fost programate alte 29 de unităţi de învăţământ pentru lucrări, iar etapa a 3-a (din 8 aprilie 2010) a cuprins lucrări de reparaţii la 23 unităţi de învăţământ.

Din cauză că la unele dintre lucrările licitate nu s-a depus nici o ofertă, a fost necesară organizarea celei de-a 4-a etape, programate pentru data de 23 iulie 2010, unde sunt cuprinse lucrări de reparaţii curente la Colegiul Pedagogic Gh. Lazăr, Şcoala Simion Bărnutiu şi Colegiul Tehnic de Transporturi.

Investiţii la şcoli şi grădiniţe

Anul acesta au fost programate investiţii la 9 unităţi de învăţământ. Valoarea totală a celor 9 lucrări este de 6.972.660,2 lei.