Fii responsabil cu viaţa ta! – Campanie de responsabilizare a participanţilor la trafic

Primăria Cluj-Napoca si Poliţia municipiului au demarat o campanie de conştientizare a clujenilor, atât pietoni cât şi şoferi, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie în trafic pentru evitarea accidentelor.

Din păcate, în ultima vreme au avut loc câteva accidentele extrem de grave, care s-au soldat cu moartea unor persoane.

În ciuda faptului că investiţiile municipalităţii în creşterea gradului de siguranţă sunt continue (amintim introducerea undei verzi sau monitorizarea traficului cu ajutorul camerelor de supraveghere), lipsa de respect a unora dintre cetăţeni pentru respectarea normelor – uneori elementare – de circulaţie a dus la tragediile pe care le cunoaştem cu toţii.

Serviciul Siguranţa Circulaţiei a realizat deja o serie de marcaje cu scop preventiv . Dintre acestea sunt vizibile pe străzi, respectiv marcajul la trecerile de pietoni, alb pe suport roşuin zonele cu risc ridicat de accidente:
1. Calea Dorobantilor – Pitesti
2. Calea Dorobantilor – Aurel Suciu
3. Frunzisului
4. Unirii – Mercur
5. C.Coposu – Bumbesti
6. Donat – Tiblesului
7. G.Cosbuc – Deva
8. C.Motilor – Moldovei

La alte 6 treceri de pietoni s-au montat indicatoare rutiere pentru asigurare înainte de a se angaja în traversare:
1. Calea Dorobantilor – Progresului
2. Traian Vuia – Aeroport
3. Bd.N.Titulescu – Septimiu Albini
4. Bd.N.Titulescu – Interservisan
5. C.Manastur – Tarnita
6. C.Turzii – Observatorului

Pe arterele pe care se circulă cu viteză mare se vor amplasa bannere cu mesaje punctuale.  Un astfel de banner a fost amplasat pe str. Traian Vuia în zona Aeroportului.

Alte artere mari pe care se circulă cu viteze ce depăşesc limita legală pe care se va muta bannerul sunt:

– Traian Vuia – Ambient
– Calea Turzii la coborâre după str. Buna Ziua
– Calea Turzii la coborâre după str. I.Vulcan
– Bd. 21 Decembrie 1989 – Pompieri
– Calea Motilor – M.Eminescu
– Calea Dorobantilor
– Corneliu Coposu
– Bucium
– Calea Floresti
– Maramuresului
– Campina
– Plevnei
– Frunzisului
– Bd.1 Decembrie 1918

În locaţiile cu traversări neregulamentare frecvente ale pietonilor au fost amplasate indicatoare speciale. Aceste zone sunt:

1. Piaţa Avram Iancu – zona Iuliu Maniu
2. Regele Ferdinand – Central
3. G. Baritiu – zona Telefoane
4. Piata Stefan cel Mare – zona I.C.Bratianu
5. Observatorului – Gh.Dima

De asemenea, s-a montat un panou de mari dimensiuni pentru atenţionare si conduită preventivă pe Calea Mănăştur.