Asociaţia pentru promovarea turismului clujean

Primăria Cluj-Napoca şi Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism au iniţiat înfiinţarea unei Asociaţii pentru sprijinul dezvoltării turistice la nivel de municipiu, dar şi la nivel de regiune.

Municipiul Cluj-Napoca este un oraş de tranzit. Primăria şi-a propus să încurajeze introducerea în oferta turistică a agenţiilor a Clujului ca destinaţie în primul rând, dar şi a unor trasee turistice plecând de la Cluj-Napoca. Fie că vrea turiştii doresc să meargă în Maramureş, fie că vor să vadă bisericile săseşti, să-i încurajăm să vină prin Cluj.

Prin această Asociaţie pentru promovarea turismului clujean primăria doreşte cooptarea tuturor celor implicaţi în fenomenul turistic în realizarea de proiecte care să aibă ca şi finalitate promovarea turismului clujean în ţară şi în străinătate.

De asemenea, municipalitatea doreşte coordonarea activităţii de promovare a turismului clujean, inclusiv prin editarea de materiale publicitare adecvate, care să se alăture promovării individuale, identificarea resurselor financiare, inclusiv programe de finanţare a unor proiecte noi ori a celor deja existente din domeniul turismului; redactarea, implementarea, monitorizarea şi oferirea de asistenţă tehnică şi/sau consultanţă, după caz, pentru astfel de proiecte; atragerea şi facilitarea investiţiilor în turismul clujean; protejarea, conservarea şi întreţinerea mediului înconjurător, a patrimoniului cultural, istoric şi turistic; organizarea şi participarea la evenimente, târguri, conferinţe, pentru a promova turismul clujean şi interesul membrilor, la solicitarea acestora.

Primăria a invitat deja de anul trecut să facă parte din Asociaţie o serie întreagă de instituţii care sunt implicate şi interesate în domeniul turismului.

S-au primit confirmări din partea:

  • Asociaţiei Hotelierilor Clujeni
  • Asociaţiei Youth Hostel România
  • Asociaţiei Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural
  • Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism
  • Direcţiei Judeţeane pentru Sport şi Tineret Cluj
  • Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj
  •  

Primăria Cluj-Napoca a făcut pe această cale un apel către toţi ce interesaţi de dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului clujean să devină membri ai asociaţiei.

În particular, municipalitatea aşteaptă răspuns la propunerile pe care le-a adresat către: Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

Toţi cei interesaţi, au posibilitatea să contacteze primăria până la sfârşitul lunii.

Persoane de contact: Martin Bicfalvi (preşedinte Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) sau Florin Moroşanu (directorul Direcţiei Comunicare, relaţii publice şi turism din Primărie).