Ref: Primaria a amendat de 6.000 de lei pentru lucrari neautorizate ale companiei E On Gaz
 
In noaptea de 10 spre 11 martie 2011, compania E On Gaz a realizat trei lucrari de interventie pe domeniul public, pe strada Campului – strada reabilitata in anul 2010, la intersectia cu strada Islazului. Pentru niciuna dintre aceste spargeri nu a fost achitata taxa speciala de spargere conform HCL 488/2010, mai mult, compania a realizat doua dintre interventii fara a face demersurile necesare in acest sens, numai una dintre cele trei lucrari fiind anuntata la Primaria municipiului Cluj-Napoca.
 
Viceprimarul Radu Moisin, care a surprins lucrarile in timpul executiei – aflandu-se intr-o actiune de verificare a lucrarilor care se efectueaza pe domeniul public in timpul noptii – a constatat ca aceste lucrari nu erau nici semnalizate corespunzator conform legii, prezentand risc pentru producerea unor accidente.
 
„Am dispus amendarea companiei si monitorizarea de catre angajatii primariei a tuturor lucrarilor de pe domeniul public, pentru ca astfel de interventii, neanuntate, neavizate si nesemnalizate pot pune viata unor clujeni in pericol. Mai mult, numarul mare de spargeri pe care compania E On l-a realizat pana acum ne face sa ne gandim daca politica de investitii a acesteia este corelata cu starea reala a retelei pe care o gestioneaza” a declarat viceprimarul Radu Moisin.
 
S-a aplicat o sanctiune in valoare de 6.000 de lei in conformitate cu Ordonanta de Guvern nr. 43/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a dispus refacerea provizorie si ulterior a intregii zone afectate de lucrari.
 
Compania E On a realizat deja de la inceputul anului pana astazi un numar impresionant de spargeri, ajungand deja la cifra de 301 interventii in urgenta.  Pentru niciuna dintre aceste spargeri nu a achitat taxa instituita prin HCL 488/2010 de 100 de lei pentru fiecare spargere in urgenta,  prejudiciul la bugetul local ridicandu-se deja la 30.100 de lei.
 
Conform OG 43/1997, art 44, al 4 – amenzile aplicate pentru lucrari neautorizate sunt intre 3.000 – 6.000 de lei.  Compania E On a solicitat Tribunalului Mures suspendarea HCL 488/2010, insa in 25 februarie 2011, instanta a respins cererea acesteia.
 Biroul Mass-media
Primaria Cluj-Napoca