Ref: Spectacol de teatru la sala de la Cinema Marasti
„Ma bucur sa va pot anunta ca incep sa vina catre Primarie propuneri de parteneriat care solicita sala de la Cinematograful Marasti, recent redata publicului, dupa reabilitare si modernizare. Primul spectacol, care va avea loc joi 27 octombrie, ora 20.00, este o comedie sustinuta de trupa de teatru „Audienta Generala” formata din elevi din patru licee diferite, de la Lucian Blaga, Liceul de Informatica „Tiberiu Popoviciu” , Liceul Onisifor Ghibu si Nicolae Balcescu”, a afirmat primarul Sorin Apostu.

Cei 10 elevi actori sunt coordonati de cunoscutul profesor de limba si literatura romana Adrian Muresan, care este si autorul senariului si regiei. Piesa se numeste „Revelion cu scantei sau Istoria comunismului povestita de Toma Caragiu” si este inspirata din textele cunoscutului actor.
 
Mai mult, elevii vor prezenta aceasta piesa de teatru la doua competitii de gen, sambata, la Festivalul National de Teatru de la Sebes si la inceputul lunii noiembrie la festivalul de teatru pentru licee – ”Stage”.
 
Background
Aceste sali de cinematograf, dintre care pe prima a fost deschisa la 1 octombrie au menirea de a permite accesul clujenilor din toate paturile sociale, precum si ca spatii de desfasurare pentru tineri implicati in activitati extracurriculare, precum cea anuntata mai sus.
Reamintim ca cinematograful Marasti ofera proiectii zilnice de film, de luni pana vineri de la ora 16.00, iar sambata si duminica atat de la 11.00 cat si de la 16.00.
Mai mult, primaria a solicitat tuturor scolilor si liceelor clujene sa anunte cate o zi in care sa le fie rezerate bilete la filme pe care sa le ofere sub forma de recompensa pentru eforturile elevilor, care nu au absente si iau note bune.
 
Dotarile cinematografului Marasti permit proiectii la cea mai inalta calitate tehnica atat standard, cat si 3D, precum si organizarea de spectacole de teatru. Foaierul Cinematografului este compatibil pentru a fi utilizat si ca spatiu de expozitie, iar zona e acces va permite pentru zilele calde de la anul, probabil cu ocazia celei de a doua editii a Zilelor Clujului – spectacole neconventionale de arta contemporana. Conceptul de a muta spatiul de exprimare artistica in cartiere sta la baza unui nou curent in arta contemporana si a fost relevat de catre specialistii comisiei din cadrul Asociatiei Cluj-Napoca 2020 ca un element esential in strategia de inscriere in competitia europeana.