Ref: Ultima dezbatere publica privind proiectul de buget pentru anul 2012

O ultima dezbatere sectoriala cu privire la proiectul de buget pe anul 2012 a avut loc astazi, 01 februarie 2012. Temele discutiei de astazi au fost sanatatea si protectia sociala si intretinerea domeniului public si ordinea publica. Si la aceasta dezbatere condusa de catre viceprimarul cu atributii delegate de primar, Radu Moisin au participat consilieri locali, reprezentanti ai executivului primariei, dar si reprezentanti ai societatii civile. 
 
Fondurile alocate capitolului sanatate reprezinta un procent de 5,56% din bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2012, fondurile alocate pentru protectie sociala reprezinta 14,81% din buget, iar pentru ordine publica si intretinerea domeniului public au fost prevazute sume reprezentand 9,66% din totalul bugetului.
 
Bugetul municipiului Cluj-Napoca va fi suspus aprobarii Consiliului local in sedinta programata pentru vineri, 3 februarie 2012.
 
Bugetul municipiului Cluj-Napoca va avea la baza trei piloni principali: infrastructura si dezvoltarea acesteia, educatie si cultura si protectie sociala si sanatate.
 
Aceste trei directii au in bugetele alocate atat componente legate de intretinere si continuarea programelor initiate deja, cat si sume alocate dezvoltarii si initierii unor noi proiecte.

Biroul Mass-media
Primaria Cluj-Napoca