Municipiul Cluj-Napoca continuă investițiile dedicate regenerării spațiilor publice și valorificării patrimoniului urban prin proiectul „Reabilitare parc I.L. Caragiale și strada Octavian Petrovici”, o investiție care va transforma această zonă într-un spațiu mai atractiv, mai accesibil și mai prietenos pentru pietoni și bicicliști, integrând totodată patrimoniul natural și arheologic în circuitul turistic al orașului.
În data de 29.10.2025, Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest, au semnat contractul de finanțare nr. 406 pentru implementarea proiectului, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul Priorității 7 – „O regiune atractivă”, dedicată investițiilor în regenerare urbană și creșterea calității spațiilor publice.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 31.556.260,12 lei, inclusiv TVA, din care valoarea totală nerambursabilă a proiectului este de 28.794.928,12 lei, inclusiv TVA, sumă din care 85% reprezintă valoarea cofinanțării europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 24.975.192,76 lei, iar 3.819.735,36 lei este contribuția națională asigurată de la bugetul de stat. Implementarea investiției se desfășoară pe o perioadă de 14 luni de la semnarea contractului, până la data de 28.12.2026.
Prin această investiție, administrația locală își propune să redea comunității unul dintre spațiile cu valoare istorică ale municipiului și să îl transforme într-o zonă urbană modernă, adaptată nevoilor actuale de mobilitate și recreere. Proiectul urmărește atât punerea în valoare a Parcului I.L. Caragiale și a patrimoniului natural și arheologic existent în această zonă, cât și crearea unui spațiu public care încurajează deplasările pietonale și utilizarea bicicletei, în concordanță cu principiile dezvoltării urbane durabile.
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului includ reamenajarea integrală a Parcului I.L. Caragiale, pe o suprafață de 4.864 de metri pătrați, precum și redeschiderea Canalului Morii pe un tronson de aproximativ 120 de metri, contribuind la valorificarea unei componente importante a peisajului urban al Clujului. Totodată, vor fi reabilitați 321 de metri liniari ai străzii Octavian Petrovici și 235 de metri liniari ai străzii George Barițiu, intervențiile fiind orientate către creșterea siguranței și confortului deplasărilor nemotorizate, atât pentru pietoni, cât și pentru bicicliști.
Prin această investiție, Municipiul Cluj-Napoca își continuă strategia de regenerare urbană și de dezvoltare a unor spații publice de calitate, care îmbină protejarea patrimoniului cu soluții moderne de mobilitate și cu o utilizare mai eficientă și mai sustenabilă a spațiului urban.
Proiect finanțat de ADR Nord-Vest prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.