Pentru a încuraja colectarea selectivă, Primăria municipiului Cluj-Napoca a amplasat în diverse locații din oraș încă 33 unități inteligente pentru colectarea separată a deșeurilor de hârtie/carton, plastic și a deșeurilor stradale reziduale. În total, prin proiectul „Instalarea sistemelor inteligente de colectare a deșeurilor stradale” în Cluj-Napoca au fost amplasate 75 de astfel de unități.
Unitățile inteligente de colectare a deșeurilor sunt echipate cu:
– panouri solare pentru asigurarea independenței energetice;
– compactoare alimentate cu energie furnizată de panourile solare (care asigură mărirea cantității de deșeuri stocate);
– sistem GSM wireless pentru transmiterea datelor (sistemul GSM indică în timp real unitatea care trebuie golită, crescând astfel eficiența activității de colectare a deșeurilor).
Cele 33 unități inteligente nou amplasate sunt grupate câte trei (o unitate pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, o unitate pentru deșeuri de plastic și o unitate pentru deșeuri reziduale), alcătuind astfel 11 sisteme inteligente pentru colectarea selectivă a deșeurilor stradale.
Amplasamentele noilor unități:
– Piața Ștefan cel Mare, stația Operă Centru
– Strada Alexandru Vaida Voievod în stația CTP de pe partea cu Iulius Mall (stația Iulius Mall Est)
– Strada Unirii nr 23, în stația de autobuz (stația Snagov N)
– Strada C-tin Brâncuși (intersecție cu str. Septimiu Albini) în stația de autobuz (stația Mălinului Est)
– Strada Bună ziua, în stația din vecinătatea Lidl (stația Trifoiului Nord)
– Bulevardul 21 Decembrie, nr 41 în stația de autobuz vis a vis de Regională CFR (stația Constanța)
– Strada 21 Decembrie în stația autobuz vis a vis de Piața Mărăști (stația Crinului)
– Piața 1 Mai (zona Clujana) în stația CTP Mărăști
– Strada Aurel Vlaicu intersecție cu strada Siretului Mărăști
– Strada Primăverii în Stația CTP Minerva Mănăștur
– Strada Observatorului Stația Zorilor