Șantierul obiectivului de investiții „Pod peste râul Someșul Mic situat pe strada Porțelanului în municipiul Cluj-Napoca” avansează conform graficului, stadiul lucrărilor ajungând în prezent la 70%.  În ultima săptămână a fost lansată calea de rulare a suprastructurii, structura metalică fiind pusă acum în poziția finală.
Urmează montarea predalelor (cofraje) în vederea turnării plăcii de beton. Ulterior se va realiza hidroizolația podului, turnarea straturilor de asfalt, realizarea rosturilor de dilatare la capetele podului și amenajarea rampelor de acces pe pod. Potrivit estimărilor actuale, lucrarea va fi finalizată până la sfârșitul anului.
De asemenea, Primăria va amenaja intersecția străzilor Nădășel – Alexandru Sahia pe malul stâng, iar pe malul drept va fi finalizată amenajarea pentru racordarea cu str. Porțelanului, conform soluției avizate.
Noul pod are următoarele caracteristici:
– lungime de 62 m
– circulația va fi asigurată pe două benzi cu lățimea carosabilului de 7 m
– trotuare de 1,2 m lățime vor fi amenajate pe ambele laturi
– pistă pentru biciclete
– sistem nou de iluminat public și arhitectural.
Executantul lucrărilor este Asocierea Freyrom SA – Procons Group. Valoarea proiectului este de 10.989.213,50 lei fără TVA (peste 2,2 milioane de euro).
Proiectul podului presupune și reconfigurarea circulației în zonă.
Durata de viață a podului este de 100 de ani.
Angajamentul Primăriei municipiului Cluj-Napoca pe termen mediu și lung este de a implementa proiecte care dezvoltă rețeaua urbană de mobilitate alternativă: crearea de noi piste de biciclete, benzi dedicate pentru transportul în comun, infrastructură pentru vehicule electrice.