Primăria Cluj-Napoca alocă teren și susține proiectul “Căsuța părinților” – o inițiativă de suflet, pentru familiile cu copii sub tratament oncologic la Cluj-Napoca.

Asociaţia umanitară “Alexandru Damian” gestionează acest proiect, prin care va fi construită o casă în apropierea Institutului Oncologic, pe str. Republicii. Aici se vor putea caza gratuit părinții care sunt în nevoie, pe perioada efectuării tratamentului copiilor. Proiectul a fost prezentat în premieră duminică, 15 decembrie 2019, în cadrul unui eveniment dedicat.

„Am transmis un mesaj de sincere felicitări inițiatorilor și tuturor celor care susțin ”Căsuța părinților”, un proiect generos al comunității clujene, destinat copiilor și familiilor cu copii aflați la tratamente oncologice la Institutul ”Ion Chiricuță” din orașul nostru. Această inițiativă demonstrează faptul că solidaritatea umană este o dimensiune reală, arată faptul că există oameni cu mult suflet, cu multă pasiune, cu preocupare față de soarta celuilalt și cu dorința de a face bine. Avem șansa de a avea la Cluj un institut oncologic de excepție, cu cadre medicale și profesioniști de talie europeană, care ne ajută să înfruntăm această maladie atât de nemiloasă. Avem cadrul potrivit pentru a ajuta. Primăria municipiului Cluj-Napoca a fost, este și va fi alături de ”Căsuța părinților” și îi asigur pe organizatori de participarea și sprijinul constant al primăriei în realizarea proiectului. De asemenea, mă adresez tuturor clujenilor și nu numai: dacă puteți face un bine, să îl faceți! Sprijiniți această inițiativă deoarece orice sprijin este binevenit!”, a declarat primarul Emil Boc.

Parteneriatul cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca implică oferirea de către municipalitate a terenului necesar construcției –Hotărârea nr. 397/2019 pentru aprobarea Acordului de parteneriat necesar implementării Programului social „Casa părinților” poate fi consultată pe website-ul primăriei. De asemenea, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală, Primăria Cluj-Napoca va acoperi cheltuielile cu utilitățile după ce proiectul va fi încheiat.


Mai multe informații:

”Casa Părinților este CASA familiilor unite împotriva cancerului. Casa departe de casă, unde viața continuă, și care aduce normalitatea atât de necesară în acele momente grele. Locul unde părinți, bunici, frați și surori luptă împreună și se ajută reciproc pe drumul încercării lor.” Astfel descrie arhitectul Adrian Pop proiectul.

Căsuța Părinților va avea o suprafață de aproximativ 1000 mp fiind structurată astfel: 10 camere de cazare cu băi proprii, spațiu de gătit și de luat masa cu toate dotările necesare, loc de joacă pentru copii, bibliotecă, loc de recreere pentru părinți, spațiu comun de socializare, terasă, spații tehnice etc. Terenul, oferit de Municipiul Cluj-Napoca, se află pe strada Republicii nr. 43, foarte aproape de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”.

Accesul la cazare este gratuit și se va face pe bază de programare în cadrul clinicii, de către medicul curant, în limita locurilor disponibile.

Alte informații despre proiect, Asociația Umanitară ”Alexandru Damian” și parteneri, pe paginile:
www.casaparintilor.ro
https://www.facebook.com/casaparintilor/

 

Foto: Simulare proiect propus: adp.ro