La Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”  din cartierul Mănăștur se desfășoară lucrări de modernizare, reabilitare și realizare corp nou de clădire (cu 15 săli de clasă pentru 448 de elevi), în valoare de peste 1,7 milioane euro. Contractorii sunt în prelungire de termen, iar în acest moment sunt în grafic de finalizare până la sfârșitul anului. Stadiul actual al lucrărilor este de 85%.
Pe lângă sălile de clasă, noul corp de clădire (regim de înălțime de P+2E+Er+Etehnic) include și o bibliotecă dotată cu sală de lectură, o sală multifuncțională, spații de birouri pentru cadre didactice, grupuri sanitare și spații de depozitare.
De asemenea, a fost instalat un ascensor pentru a crește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități și un grup sanitar dedicat, astfel încât acestea să aibă parte de un proces educațional incluziv și de calitate.
La această școală se realizează și lucrări de reabilitare termică prin anvelopare, sistemul termoizolant fiind unul modern și eficient din punct de vedere energetic.
Valoarea lucrărilor de execuție este de 8.582.475,46 lei cu T.V.A..