Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă faptul că, începând de vineri, 3 martie 2023, instalația de semaforizare de la intersecția străzilor Oașului-str. Puieților-str. Gh. Asachi (Piața Karl Liebknecht) va funcționa ca și intersecție semaforizată (modificată din trecere de pietoni semaforizată), situație în care vor fi faze de semaforizare separate pentru fiecare stradă în parte.

Măsura a fost aprobată în cadrul Comisiei Operative de Circulație și are drept scop creșterea siguranței tuturor participanților la trafic care circulă prin această intersecție.

Rugăm conducătorii auto și pietonii să circule cu prudență prin zona menționată și să respecte reglementările de circulație.