Zona centrală a municipiului trece printr-o etapă complexă de modernizare prin proiecte europene. În acest cadru este inclusă și modernizarea străzii Emil Isac. Începândde vineri, 23 octombrie 2020,  strada este deschisă circulației și finalizată în proporție de 98%.
Au fost amenajate piste de biciclete (înainte nu existau pe această stradă), marcate cu asfalt pigmentat, au fost instalate rastele pentru biciclete, precum și 6 stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice.
Pietonii rămân de asemenea o prioritate în fiecare proiect european, Primăria subliniind importanța pe care o acordă zonelor pietonale prin programul Orașpentru pietoni/Walkable City.
Pe str. E. Isac trotuarele și noul scuar amenajat sunt finalizate în proporție de 99% și sunt realizate din plăci de granit, cu o grosime de 10 cm.
Jumătate din arborii incluși în proiect au fost deja plantați.
Pe lângă acestea, au fost amenajate trei zone pentru accesul facil al persoanelor cu dizabilități.
În ceea ce privește traficul auto, carosabilul este 99% finalizat, au fost amenajate zone de liniștire trafic, două locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, precum și o stație de încărcare pentru 2 mașini electrice.
După finalizarea 100% a lucrărilor, acestea vor trece în etapa de recepție.