Programul social ”Alimente” se întemeiază pe principiul solidarității sociale potrivit căruia comunitatea vine în sprijinul familiilor și persoanelor singure vulnerabile, care au o situație materială precară, a familiilor și persoanelor singure marginalizate social sau aflate în risc de marginalizare și excluziune socială.
Programul social „Alimente” este o formă de sprijin comunitar, complementară celorlalte beneficii sociale acordate din bugetul de stat și constă în acordarea de tichete sociale celor mai vulnerabile categorii de persoane din municipiul Cluj-Napoca.
Acest program este susținut din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.
În perioada 3 martie – 29 noiembrie 2023, în cadrul Programului social ”Alimente”, se pot ridica și depune la Centrul de Informare pentru cetățeni (strada Moților nr. 7), la primăriile de cartier și la sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (strada Venus fn) formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic.
Valoarea nominală a tichetelor sociale este de 400 lei/an.
În conformitate cu prevederile HCL 515/2018, modificată prin HCL 548/2019, HCL 169/2022, HCL 791/2022 și HCL 921/2022 pot fi beneficiari ai Programului social ”Alimente”, sub forma cardurilor sociale, următoarele categorii de persoane:
a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
d) beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
e) victimele traficului de persoane;
f) victimele violenței domestice.
Acte necesare:
La cererea/declarația pe propria răspundere se atașează, după caz:
a) Pentru persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate: buletin/carte de identitate și certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat (în situația persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, beneficiarilor de ajutor social și/sau de alocație pentru susținerea familiei aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală, se depune doar cererea/declarația pe propria răspundere completată și semnată);
b) Pentru pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani și șomeri indemnizați și neindemnizați:
1. acte privind componența familiei (buletine/cărți de identitate, certificate de naștere, căsătorie, sentințe de divorț, hotărâre de plasament/adopție/încredințare etc);
2. acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei (adeverințe de salariu cu venitul net, cupoane de pensie/șomaj, indemnizații, alocații, alte categorii de venituri realizate în luna anterioară celei în care se depune cererea);
3. actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;
4. carnetul de evidență, vizat la zi – pentru șomeri sau adeverință eliberată de AJOFM Cluj pentru cei care nu sunt indemnizați şi sunt aflați în căutarea unui loc de muncă.
c) Pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane: buletin/carte de identitate și dovada că e victima violenței domestice sau a traficului de persoane (de la furnizorul de servicii sociale).
Termenul limită de depunere a formularelor de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale este ultima zi lucrătoare din luna noiembrie, respectiv 29 noiembrie 2023.
După verificarea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere în sistemul informatic PatrimVen de la Agenția Națională de Administrare Fiscală şi în bazele de date ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca, se stabilește lista persoanelor beneficiare.
Beneficiul de asistență socială sub formă de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului social „Alimente” se acordă sub rezerva achitării de către solicitant a obligațiilor de plată față de bugetul local.
Distribuirea cardurilor pentru beneficiari noi, care nu au primit tichete sociale în anul 2022, se va face în baza unor programări care vor fi comunicate direct acestora.