Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) operează în interiorul municipiului transportul public pe o lungime totală a liniilor de 355,3 km, din care pe 279,4 km (47 de linii) sunt utilizate autobuze, pe 51,95 km (7 linii) sunt utilizate troleibuze şi pe 23,95 km (4 linii) sunt utilizate tramvaie. La acestea se adaugă traseele din zona metropolitană, care însumează 278,45 km.
În dezvoltarea sistemului de transport în comun, am ţinut întotdeauna cont de nevoile cetăţenilor, iar acest principiu rămâne baza colaborării dintre municipalitate şi Compania de Transport Public, care în 2016 a împlinit 67 de ani de existenţă. Vom continua să testăm noi rute, acolo unde este nevoie; vom sprijini iniţiativele cetăţeneşti ce implică reţeaua de transport public; vom continua procesul de înnoire a parcului auto, precum şi asigurarea celor mai bune condiţii de deplasare pentru toţi cei care locuiesc, lucrează ori vizitează Cluj-Napoca. Împreună, vom continua să asigurăm condiţii moderne de transport pentru comunitatea clujeană.
Îmbunătăţirea transportului în comun în Cluj-Napoca după modelul marilor oraşe europene reprezintă un obiectiv important al municipalităţii. Astfel, Primăria a decis împreună cu Compania de Transport Public să demareze o amplă acţiune de modernizare a transportului în comun, care se desfăşoară pe parcursul mai multor ani.
Primăria Cluj-Napoca a depus cereri de finanțare de peste 100 de milioane de euro pentru susținerea transportului electric nepoluant în oraș: 30 autobuze electrice, 50 troleibuze și 24 tramvaie.
Municipiul Cluj-Napoca are alocată prin Axa 4 din Programul Operațional Regional 2014-2020 suma de 45 milioane euro. Până acum, am depus cereri de finanțare în procent de aproximativ 220%, conform precizarilor că vor fi alocate sume suplimentare in baza documentelor europene și guvernamentale care permit supracontractarea cu până la 200%. De asemenea, suntem pregătiți pentru situatia în care se vor realoca bani de pe alte programe operaționale sau în eventualitatea în care nu se depun suficiente proiecte la nivel național.
Cererile de finanțare intră în faza de evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest urmând ca, după ce acestea trec de toate etapele de evaluare, să fie transmise către Autoritatea de Management a POR pentru semnarea contractelor de finanțare.
Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public vor susține și din resurse proprii, pe lângă fondurile europene disponibile, trecerea la un transport public nepoluant în oraș, după modelul orașelor europene cu politici publice de susținere a transportului public nepoluant.