CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind însușirea Documentațiilor tehnice pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului Bulevardul 1 Decembrie 1918 (tronsonul 2)
și a imobilului situat în strada Arinilor nr. 9,
aferent Liceului cu Program Sportiv, din municipiul Cluj-Napoca
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind însușirea Documentațiilor tehnice pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului Bulevardul 1 Decembrie 1918 (tronsonul 2) și a imobilului situat în strada Arinilor nr. 9, aferent Liceului cu Program Sportiv din municipiul Cluj-Napoca – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 581430/1 din 11.11.2019 al Primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 584622 din 12.11.2019 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune însușirea Documentațiilor tehnice pentru înscrierea în sistemul de cadastru și carte funciară a imobilului Bulevardul 1 Decembrie 1918 (tronsonul 2) și a imobilului situat în strada Arinilor nr. 9, aferent Liceului cu Program Sportiv din municipiul Cluj-Napoca;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Luând în considerare prevederile art. 286 alin. (1) și (4) din Codul administrativ, ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale cu modificările și completările ulterioare, ale art. 23 lit. a), art. 87 alin. (4), art. 382 alin. (2) lit. k), l), alin. (3) lit. b), ale Ordinului nr. 700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, precum și ale Hotărârii nr. 133/2005, Anexa 4, cap. 12, poziția nr. 1085 și cap. 5, poziția nr. 41;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului identificat cu nr. topo. 21546/1/1/1/1/1/1/4/1/1/1/1, astfel:
– imobil cu nr. topo nou 21546/1/1/1/1/1/1/4/1/1/1/1/1, teren în suprafață de 50.575 mp;
– imobil cu nr. topo. nou 21546/1/1/1/1/1/1/4/1/1/1/1/2, teren în suprafață de 9.735 mp;
– imobil cu nr. topo. nou 21546/1/1/1/1/1/1/4/1/1/1/1/3, teren în suprafață de 7.595 mp;
Art. 2. Se aprobă dezlipirea imobilului identificat cu nr. topo. 21554/1/1, astfel:
– imobil cu nr. topo. nou 21554/1/1/1, teren în suprafață de 53.261 mp;
– imobil cu nr. topo. nou 21554/1/1/2, teren în suprafață de 8.588 mp.
Art. 3. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a imobilului Bulevardul 1 Decembrie nr. 1918, cu suprafața măsurată de 18.323 mp., provenind din CF nr. 274360 Cluj-Napoca, nr. topo. 21546/1/1/1/1/1/1/4/1/1/1/1/2 , CF nr. 326503 Cluj-Napoca, nr. topo. 21554/1/1/2, cu destinație drum, domeniul public, în baza Ordonanței nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și actualizată, art. 8 alin. (1) „Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află (…)”.
Art. 4. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a imobilului denumit Liceul cu Program Sportiv, situat în strada Arinilor nr. 9, compus din teren cu suprafața măsurată de 7.595 mp., provenind din CF nr. 274360 Cluj-Napoca, nr. topo. 21546/1/1/1/1/1/1/4/1/1/1/1/3 și construcții, respectiv, C 1 – Unitate de învățământ cu regim de înălțime D+P+2E, edificată în anul 1981, având suprafața construită de 938 mp. și suprafața construită desfășurată de 3.752 mp., cu destinație curții construcții și construcții administrative și social-culturale, domeniul public.
Art. 5. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de înscriere în Cartea funciară nouă, a imobilului Bulevardul 1 Decembrie 1918 (tronsonul 2) din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de S.C. Damar Consult S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I., ce se constituie în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de înscriere în Cartea funciară nouă, a imobilului denumit Liceul cu Program Sportiv, strada Arinilor nr. 9 din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de S.C. Geomatics Integrated Services S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I., ce se constituie în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și Direcția Economică.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 801 din 21 noiembrie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)