CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind însuşirea Documentației cadastrale de primă înscriere în sistemul
integrat de cadastru și carte funciară a unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca,
str. Gheorghe Dima f.n.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind însuşirea Documentației cadastrale de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Gheorghe Dima f.n. – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 438099/1/28.07.2021 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 438168/45/30/28.07.2021 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției Juridice, prin care se propune însuşirea Documentației cadastrale de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Gheorghe Dima f.n.;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 79 alin. (1), (2), (5), (8) și (10) din Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 27 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, ale art. 87 alin. (5), 129 alin. 2 lit. c), 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (1) și 6 alin. (3) lit. d) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006, Anexa 11, poziția 1961;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă prima înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Gheorghe Dima f.n. – teren provenit din următoarele imobile: imobilul cu nr. topo. 24070/1/1, 24071/1/1,24072/1/1, în suprafață de 934 mp., înscris în CF nr. 282564 Cluj-Napoca și, parțial, din imobilul cu nr. topo. 24020/1/1/1, 24022/1/1/1, 24024/1/1/1, 24026/1/1/1, 24029/1/1/1, 24068/1/1/1, 24069/1/1/1, respectiv o suprafață de 23456 mp.; imobilul-teren în suprafață de 24390 mp., va fi înscris cu nr. cadastral nou, în CF nou Cluj-Napoca, în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, domeniul public.
Art. 2. Se însuşeşte Documentaţia cadastrală de primă înscriere în cartea funciară a imobilului în suprafață de 24390 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Gheorghe Dima f.n., întocmită de ing. cadastru Popoviciu Constantin Corneliu, aut. seria RO-CJ-F, nr. 0159/2017, ce se constituie în Anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, constituită prin Dispoziția primarului nr. 1584/13.04.2021, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, conform Anexei 11 la Hotărârea Guvernului nr. 193/2006, cu privire la bunul imobil ce face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roşca
Nr. 537 din 4 august 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)